Echipa germană Bayern Munchen a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 0-0, cu echipa campioană, Bayer Leverkusen, în etapa a 22-a din Bundesliga.
Bavarezii nu au avut şut pe spaţiul porţii în derby-ul cu Leverkusen, deşi s-au bazat în atac pe Kane, Coman sau Musiala. Gazdele au controlat partida, dar dominarea campioanei en-titre a fost sterilă şi scorul final a fost 0-0.
Bayern a bifat primul rezultat de egalitate după cinci victorii consecutive şi a ajuns la 55 de puncte în clasamentul Bundesligii, unde este lider. Bayer Leverkusen ocupă poziţia secundă, cu 47 de puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.