În luna octombrie 2025, ortodocșii sărbătoresc trei mari praznice cu cruce roșie: Acoperământul Maicii Domnului, Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Pe lângă aceste sărbători principale, luna octombrie include și alte evenimente importante dedicate sfinților apostoli, mucenicilor și cuvioșilor, oferind credincioșilor prilejul de rugăciune, reflecție spirituală și pelerinaje.
Fiecare sărbătoare bisericească oferă credincioșilor români posibilitatea de a se apropia de valorile esențiale ale credinței, de a reflecta asupra virtuților sfinților și de a participa la slujbele care mențin vie moștenirea spirituală.
Sărbători cu cruce roșie în luna octombrie 2025
Acoperământul Maicii Domnului, 1 octombrie
Pe 1 octombrie, biserica ortodoxă marchează sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, una dintre cele mai importante date din calendarul creștin dedicată Fecioarei Maria. Tradiția amintește de minunea petrecută în secolul al X-lea, la Constantinopol, când Maica Domnului s-ar fi arătat în biserica Vlaherne. Evenimentul este astăzi prilej de rugăciune și reflecție pentru milioane de credincioși ortodocși.
Sfanta Cuvioasa Parascheva, 14 octombrie
Pe 14 octombrie, în calendarul ortodox este menționată Cuvioasă Parascheva de la Iași, una dintre cele mai iubite sfinte din țara noastră. Slăvită pentru viața ei sfântă și pentru minunile săvârșite, Cuvioasa a devenit un simbol al răbdării, al rugăciunii și al ajutorului grabnic pentru toți cei aflați în nevoi. În fiecare an, mii de credincioși își îndreaptă pașii spre Iași pentru a o cinsti pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită și „Ocrotitoarea Moldovei”.
Sfantul Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, 26 octombrie
La 26 octombrie, biserica ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, unul dintre cei mai mari apărători ai credinței creștine. Născut la Tesalonic în secolul al III-lea, Dimitrie a fost comandant militar, dar și mărturisitor al lui Hristos.
După moarte, trupul său a devenit izvor de mir tămăduitor, iar mormântul său din Tesalonic a devenit loc de pelerinaj. Sfântul Dimitrie este cinstit ca ocrotitor al creștinilor în fața primejdiilor și ca model de curaj, credință și statornicie în fața încercărilor.
Alte evenimente importante din luna octombrie
- Pe 2 octombrie, biserica ortodoxă amintește de Sfântul Ciprian, cinstit încă din secolul al IV-lea drept ocrotitor împotriva vrăjilor, blestemelor și a tuturor lucrărilor diavolești. În București, pe Calea Victoriei, se află Biserica Sfântul Ciprian-Zlătari, unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult ale capitalei, păstrând vie memoria și credința în puterea sfințeniei sale.
- Ziua de 11 octombrie este închinată Sfântului Apostol Filip, unul dintre cei șapte diaconi (nu trebuie confundat cu Apostolul Filip, cel de-al treilea Apostol chemat la misiune de către Mântuitorul Iisus Hristos).
- Pe 18 octombrie este pomenit în calendarul bisericesc Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. El este cinstit și ca ocrotitor al iconografiei creștine, fiind autorul primelor icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în brațe, precum și a icoanei Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
- Pe 29 octombrie este menționată în calendar Sfânta Muceniță Anastasia Romana. Sfânta Anastasia s-a făcut cunoscută printre creștini pentru frumusețea sa duhovnicească, iar printre păgâni pentru frumusețea sa trupească.
Calendar ortodox complet pentru luna octombrie 2025
- 1 M † Acoperământul Maicii Domnului
- 2 J Sfântul Ciprian
- 3 V Sfântul Dionisie Areopagitul
- 4 S † Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae; Sfântul Mucenic Ierotei
- 5 D † Sfânta Haritina; Sfinții Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu – Ap.
(Predică de pe munte – Iubirea vrăjmașilor – Ap. ÎI Corinteni XI, 31-33XII, 1-9Ev. Luca VI, 31-36glas 8, voscr. 6. Duminică nr: 1)
- 6 L Sfântul Apostol Toma
- 7 M † Sfinții Mucenici Serghie și Vah
- 8 M Sfânta Pelaghia
- 9 J Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu
- 10 V Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia; Sfântul Ambrozie de la Optina
- 11 S Sfântul Apostol Filip, unul din cei șapte diaconi
- 12 D Sfinții Mucenici Tarah, Prov și Andronic – Ap. Gălățeni I.
(Predică la Duminică a XX-a după Rusalii – Ap. Gălățeni I, 11-19Ev. Luca VII, 11-16glas 1, voscr. 7. Duminică nr: 2)
- 13 L † Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sfinții Mucenici Carp, Papil, Agatodor și Agatonica
- 14 M † Sfânta Cuvioasă Parascheva
- 15 M Sfântul Mucenic Luchian
- 16 J Sfântul Mucenic Longhin Sutasul
- 17 V Sfântul Proroc Osea
- 18 S Sfântul Apostol și Evanghelist Luca
- 19 D Sfântul Proroc Ioil – Ap. Gălățeni ÎI.
(Duminică Părinților de la Sinodul VII Ecumenic – Ap. Gălățeni ÎI, 16-20Tit III, 8-15Ev. Luca VIII, 5-15Ioan XVII, 1-13glas 2, voscr. 8. Duminică nr: 3)
- 20 L Sfântul Gherasim din Kefalonia; Sfântul Mucenic Artemie
- 21 M † Sfinții Mărturisitori Ardeleni
- 22 M Sfinții șapte tineri din Efes; Sfântul Averchie, Episcopul Ierapolei
- 23 J † Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sfântul Iacob, rudă Domnului
- 24 V Sfântul Mare Mucenic Aretă
- 25 S Sfinții Mucenici Marcian și Martirie
- 26 D † Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir
(Vindecarea demonizatului din ținutul gherghesenilor – Ap. ÎI Timotei ÎI, 1-10Evrei XII, 11-1325-27Efeseni ÎI, 4-10Ev. Matei VIII, 23-27Ioan XV, 17-27XVI, 1-2Luca VIII, 26-39glas 3, voscr. 9. Duminică nr: 4)
- 27 L † Sfântul Dimitrie Basarabov
- 28 M † Sfântul Iachint de Vicina
- 29 M Sfânta Mucenita Anastasia Română Post
- 30 J Sfinții Mucenici Zenovie episcopul și Zenovia, sora să
- 31 V Sfinții Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis
Editor : C.S.