Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat luni o lege care prevede că infracţiunea de cămătărie este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. În plus, vor fi confiscate atât suma de bani dată, cât şi dobânda obţinută prin săvârşirea infracţiunii. 

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.351 din Legea nr.286/2009, în sensul stabilirii regulii potrivit căreia, în cazul infracţiunii de camătă să fie confiscate atât suma de bani dată, cât şi dobânda obţinută prin săvârşirea infracţiunii, în situaţia în care aceasta este cuprinsă în sumele ulterior împrumutate. 

„Rămâne, aşadar, oficial de azi: dacă faci cămătărie, pleci fără bani la puşcărie! Faptul că a trebuit să precizăm însă asta în Codul Penal arată cât de strâmb a ajuns Înalta Curte să judece în România şi cât de strâmbă a ajuns Justiţia în general. Cămătarii nu sunt bancheri, sunt infractori prin definiţie încă de la primul împrumut. Cum s-au gândit oare judecătorii că banii aceştia, obiectul infracţiunii, nu le pot fi confiscaţi, ci doar banii ceruţi în plus”, a declarat deputatul USR Alexandru Dimitriu, iniţiator al legii. 

„Astăzi avem o veste bună: legea USR privind confiscarea banilor de la cămătari a fost promulgată rapid de preşedintele Nicuşor Dan. Doar aşa putem descuraja cu adevărat această practică toxică, ce exploatează oameni aflaţi în situaţii de vulnerabilitate. România are nevoie de legi clare şi ferme împotriva cămătăriei, nu de portiţe care să protejeze infractorii”, declară deputatul USR Stelian Ion, iniţiator al legii. 

Legea USR a apărut în contextul în care, recent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o decizie prin care s-a stabilit că în cazurile de camătă se poate confisca doar dobânda percepută, nu şi sumele de bani împrumutate de cămătari, arată USR. 

Această interpretare, devenită obligatorie, a creat o situaţie absurdă şi favorabilă cămătarilor: aceştia îşi puteau recupera „principalul” chiar şi după condamnare, ceea ce le reducea pierderile şi diminua efectul descurajator al pedepsei. Cu alte cuvinte, camătarul putea ieşi „în câştig” chiar şi după ce justiţia constata că a comis o infracţiune. Legea USR corectează această nedreptate. 

Editor : A.C.

Share.
Exit mobile version