Campionul olimpic care susține invazia lui Vladimir Putin a ignorat suspendarea primită de la federația internațională

Marti, 26 Aprilie 2022, ora 20:35

2970 citiri

Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) a anunţat că îl investighează pe înotătorul rus Evgheni Rîlov după ce acesta a participat la campionatele naţionale ale ţării sale, deşi a primit o interdicţie de nouă luni, cu doar patru zile în urmă, informează CNN.

FINA a anunţat, la 21 aprilie, că l-a suspendat pe dublul campion olimpic pentru că a participat la un miting organizat de preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova, în luna martie. Mitingul a comemorat al optulea an de la anexarea Crimeei de către Rusia, considerată ilegală de guvernul ucrainean şi nerecunoscută în Occident.

“FINA ştie că Rîlov a concurat la Campionatele Naţionale din Rusia, în week-end-ul trecut şi a lansat o analiză internă pentru a stabili dacă au fost încălcate sancţiunile sau regulile FINA. Rezultatul acestei anchete va fi anunţat în timp util”, a precizat forul internaţional pentru CNN, într-un comunicat.

Rîlov, medaliat cu aur în probele de 100 de metri şi 200 de metri spate la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul trecut, a declarat în martie că nu va participa la Campionatele Mondiale, care vor avea loc între 18 iunie şi 3 iulie, în semn de protest faţă de excluderea sportivilor ruşi de la competiţiile internaţionale.

Atunci când Rîlov şi-a anunţat refuzul de a participa la Campionatele Mondiale, FINA era una dintre puţinele organizaţii sportive internaţionale care încă le permitea sportivilor ruşi şi bieloruşi să concureze ca neutri, în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

În urma anunţului lui Rîlov, FINA a decis că sportivii şi oficialii din Rusia şi Belarus nu vor putea participa la Campionatele Mondiale de nataţie din acest an, de la Budapesta.

FINA a precizat, joia, într-un cominicat, că sportivii şi oficialii ruşi şi bieloruşi nu vor fi invitaţi la nicio competiţie FINA pentru restul anului 2022.

Cele mai recente știri
Știri similare