O nouă rundă de negocieri între Rusia şi Statele Unite pe teme bilaterale ar putea avea loc înainte de sfârşitul verii, a relatat, vineri, agenţia rusă de presă RIA, citându-l pe Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de externe.

„Ar putea foarte bine să se întâmple înainte de sfârşitul verii”, a declarat Serghei Riabkov, citat de agenţie.

„Dar trebuie să înţeleg cum a fost discutată această chestiune la întâlnirea care tocmai s-a încheiat între (ministrul rus de externe Serghei) Lavrov şi secretarul de stat (american) Marco Rubio”, a precizat el.

Marco Rubio a declarat joi că a „preluat” „dezamăgirea și frustrarea președintelui Donald Trump față de lipsa de progres” în discuțiile pentru a pune capăt războiului Rusiei cu Ucraina.

„Strategia noastră este de a continua să implicăm toate părțile în găsirea unei soluții la acest conflict”, le-a declarat Rubio reporterilor după discuția cu Lavrov.

„Ne vom angaja de fiecare dată când vom avea ocazia să facem acest lucru, așa cum am făcut astăzi. M-am făcut ecoul a ceea ce a spus președintele – atât dezamăgire, cât și frustrare față de lipsa de progres”, a mai spus el. 

Comentariile lui Rubio vin, de asemenea, în contextul în care administrația Trump a reluat livrările de arme către Ucraina, după o scurtă pauză, din cauza îngrijorărilor legate de stocurile reduse de arme ale SUA.

Citește și: Trump anunță că a ajuns la o înţelegere cu NATO pentru a trimite arme americane în Ucraina. Ce spune despre Putin

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version