Până acum, discuţiile au trenat în legătură cu o vizită medicală obligatorie sau nu pentru a obţine acest permis.

Potrivit acordului convenit luni noaptea, statele membre vor solicita fie un examen medical, fie o depistare bazată pe o autoevaluare a utilizatorului.

Permisul digital va avea o valabilitate de 15 ani, după care va putea fi reînnoit. Noii conducători auto vor fi supuşi unei perioade de probă de cel puţin doi ani, cu reguli şi sancţiuni mai stricte pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

Acordul trebuie să fie adoptat de Parlamentul European şi de Consiliul UE, o simplă formalitate după ce s-a ajuns la un compromis.

În 2024, 19.800 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere în Uniunea Europeană, ceea ce reprezintă o scădere uşoară de 3 puncte procentuale comparativ cu anul precedent.

Cele mai sigure şosele din Europa sunt în Suedia şi Danemarca, cu 20, respectiv 24 decese la 1 milion de locuitori, în timp ce Bulgaria şi România se află în coada clasamentului, cu 74, respectiv 77 de decese la 1 milion de locuitori. 

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version