Candidata independentă de stânga Catherine Connolly este prezentată drept învingătoare în alegerile prezidenţiale din Irlanda, iar unica sa rivală şi membră a Partidului Fine Gael (centru) şi-a recunoscut sâmbătă după-amiaza înfrângerea, relatează AFP.

Potrivit primelor rezultate, Catherine Connolly, în vârstă de 68 de ani, ar putea obţine o victorie zdrobitoare.

Aceste alegeri într-un post în principal onorific sunt pătate însă de o slabă participare la vot şi de critici, în principal ale conservatorilor, care nu se simt reprezentanţi de niciun candidat.

Potrivit primelor numărători, există un număr-record de buletine de vot nule.

„Catherine va fi o preşedintă a noatră a tuturor şi va fi preşedinta mea”, a declarat televiziunii publice RTE Heather Humphreys, reunoscându-şi înfrângerea.

Connolly a fost felicitată, de asemenea, de către vicepremierul irlandez Simon Harris, de asemenea membru Fine Gael, un pilon al coaliţiei aflte la putere.

”Îi doresc tot succesul posibil. Succesu său va fi al Iralndei”, a declarat el pe X.

Aproximativ 3,6 milioane de alegători au fost chemaţi vineri la vot, pentru a desemna succesorul lui Michael Higgins, în vârstă de 84 de ani, după două mandate, începând din 2011.

Pentru prima oară din 1990, doar doi candidaţi – două femei – au candidat la preşedinţia irlandeză – Catherine Connolly, o deputată independentă susţinută de către partide de stânga din opoizţie, şi Heather Humphreys.

Catherine Connolly s-a felicitat sâmbără dimineaţa pentru primele rezultate.

”Sunt absolut încântată”, a declatrat ea, mulţumindu-le susţinătorilor săi.

”ABUZ DE PUTERE”

Această fostă avocată, cunoscută prin faptul că vorbeşte în mod deschis, este susţinută de către principalele partide de opoziţie, de către Verzi şi Partidul Sinn Fein (naţionalist), odinioară vitrina Armatei Republicane Iralndeze (IRA).

Ea se opune unei creşteri a cheltuielilor cu apărarea şi susţine tradiţia neutralităţii militare a Irlandei, care are un  program de parteneriat cu NATO – dar nu este un stat membru al Alianţei.

În septembrie, ea a reiterat condamnarea invaziei Ucrainei de către Rusia.

”Nu am exitat niciodată, nicioidată. Ceea ce spun este că oţară neutră ca a noastră ar trebui să denunţe abuzul de putere al oricui – al Rusiei dar şi al Americii”, declara ea.

Catherine Connolly, care vorbeşte fluent gaelica, a declarat însă în campanie că vrea să fie ”o preşedintă a tuturor cetăţenilor, mai ales a celor care sunt excluşi adesea şi reduşi la tăcere”.

Ea s-a declarat recent proeuroepană, însă a făcut declaraţii ambigue în 2016, după vorul în favoarea Brexitului în Regatul Unit.

Irlanda, o ţară cu 5,2 milioane de locuitori, a devenit un stat membru al Uniunii Europene (UE) în 1973.

Catherine Connolly este o voce propalestiniană de prim-plan în Parlamentul irlandez, din care face parte din 2016.

Poziţiile sal tranşante în subiecte ca politica externă, locuinţe, drepturile muncitorilor şi limitarea cheltuielilor apărării ar putea provoca tensiuni cu Guvernul – o coaliţie dominată de două partide mari de centru şi dreapta – Fianna Fail şi Fine Gael.

Această zi a alegerilor a fost ”dezastruoasă” pentru cele două partide, comentează editorislistul politic Pat Leahy în ziarul Irish Times.

Felul în care Catherine Connolly”gestionează relaţiile cu un Guvern despre crede în mod clar că urmează politici rele creează de-acum o nouă incertitudine – şi posibil u conflict – în politica irlandeză”, scrie el.

MESAJE ÎMPOTRIVA IMIGRAŢIEI

Cealaltă candidată, Heather Humphreys, o sexagenară, provine din minoritatea protestantă din Irlanda.

Ea s-a prezenatat, de-a lungul întregii campanii, ca fiind o figură unificatoare, însă comentatorii au insistat asupra lipsei sale de charismă.

Alegătorii puteau, la început, să voteze şi cu Jim Gavin, din Partidul Fianna Fail (centru), însă acesta a anunţat că se retrage din cursă, în urmă cu câteva săptămâni.

Candidata conservatorilor, Maria Steen, nu a reuşit să obţină un sprijin parlamentar suficient.

Sâmbătă, un număr foarte important de buletine de vot aveau inscripţionate mesaje împotriva imigraţiei sau cuvintele ”fără democraţie” sau numele lui Maria Steen.

Aceste voturi au fost declarate nule.

Mai multe celebrităţi au intenţionat iniţial să candideze, după care au renunţat, ca de exemplul starul artelor marţiale mixte (MMA) Conor McGregor, muzicianul şi filantropul Bob Geldof şi dansatorul irlandezo-american Michael Flatley.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version