Călin Georgescu ar fi fost creierul din spatele lui Horațiu Potra și a mercenarilor acestuia, care au fost prinși în decembrie 2024, în urma unui apel la 112, în timp ce veneau înarmați la București pentru a deturna un protest (care nu a mai avut loc) și a genera violențe în Capitală, pe fondul anulării primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unor surse judiciare. 

Reamintim că fostul candidat la alegerile prezidențiale din decembrie 2024, anulate între timp, a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicare de informații false.

Georgescu ar fi știut din 2019 că urma să devină președinte

Potrivit surselor judiciare, Călin Georgescu ar fi știut încă din anul 2019 că ar urma să ajungă președinte în anul 2024. Informația ar fi fost transmisă în contextul în care i-ar fi propus unui magistrat, în 2019, să devină ministru al Justiției. 

Revenind la anul 2024, procurorii amintesc că Horațiu Potra, alături de un grup de mercenari, au fost prinși de poliție în decembrie, imediat după ce Curtea Constituțională a României a anulat alegerile, în timp ce veneau înspre București pentru a deturna un protest prin care susținătorii lui Georgescu urmau să ceară reluarea turului doi.

În mașinile acestora au fost descoperite cantități uriașe de arme, iar procurorii vorbesc despre o „operațiune paramilitară de destabilizare națională” care urma să creeze haos în fața Catedralei Mânturii Neamului din București. 

CITEȘTE MAI MULTE DETALII: Călin Georgescu, Horațiu Potra și mercenarii lui au fost trimiși în judecată. Sunt acuzați de tentativă la lovitură de stat

„Alegerea locației Curții Constituționale a României (n.r. sediul CCR este în Parlament, în apropierea Catedralei) ca țintă principală relevă un caracter strategic al acțiunii, conferindu-i acesteia un potențial periculos la adresa siguranței publice, transformând protestul într-un atac asupra statului de drept și a ordinii constituționale”, potrivit surselor judicare. 

Georgescu a contribuit la creșterea tensiunilor din societate

Potrivit unor surse judiciare, Călin Georgescu este văzut de procurori drept un autor al faptei și un complice moral.

Aceștia subliniază că Georgescu avea o poziție influentă, se bucura de notorietate în comunitate și avea sprijinul unei părți considerabile din populație. Astfel, implicarea lui „a avut un impact psihologic semnificativ”.

Surse judiciare au explicat pentru Digi24.ro că Georgescu știa de intențiile lui Potra (de a genera violențe armate în București) și, mai mult, a încercat la rândul lui să contribuie activ la escaladarea tensiunilor sociale, prin alarmarea populației și prin chemarea susținătorilor lui la acel protest (care nu a mai avut loc). 

Procurorii mai subliniază că în seara de 7 decembrie, Georgescu a apărut în prime-time la un post de televiziune, de unde a transmis informații false, de tipul România urmează să intre în război pentru a întârzia învestirea lui Donad Trump drept președinte al SUA.

Această ieșire publică „a urmat să provoace indignare colectivă, să stimuleze revolta populară și să creeze un climat de teamă generală”, ceea ce i-ar fi permis lui Potra să pună în aplicare planul radical (protestul care urma să fie deturnat).

„Nu a urmărit doar denaturarea realității, ci inducerea publicului în eroare și orientarea curentului de opinie, cu scopul alimentării unor percepții false, amplificării tensiunilor sociale și a manifestărilor de nemulțumire în rândul populației, toate în scopul stimulării unor reacții de amploare în rândul societății și declanșării unor mișcări de protest masive”, mai arată sursele judiciare citate de Digi24.ro. 

În același timp, procurorii subliniază că mercenarii lui Potra așteptau semnalele lui Călin Georgescu pentru a trece la acțiune.

Procurorii amintesc de întâlnirea dintre Potra, Georgescu, Sechila și alte personaje din anturajul acestora din județul Ilfov.

După întâlnirea din Ilfov, Georgescu l-ar fi apelat pe liderul organizației de extremă dreapta Frăția Ortodoxă – Dan Grăjeanu – și i-a transmis că „în cursul zilei următoare va da un îndemn concret: viața sau țara”. 

Procurorii subliniază că această întâlnire, coordonată de Georgescu, era o întâlnire premergătoare unor „evenimente destabilizatoare” menite să „creeze haos și nesiguranță”. 

Editor : M.G.

Share.
Exit mobile version