„Cârtiţa” din Poliţie: 6 ani la puşcărie pentru informaţii secrete, „vândute” pe gem, zacuscă şi bicilici

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 14 aprilie 2022

Şeful Biroului de Operaţiuni Speciale Braşov, Emanoil Mirică, trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie, a fost condamnat luni, 11 aprilie, de Tribunalul Braşov la 6 ani de închisoare, sentinţa nefiind una definitivă.
Mirică a fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru compromiterea intereselor justiţiei, luare de mită, în formă continuată şi trafic de influenţă, în formă continuată.
Ofiţerul a fost implicat într-un scandal de proporţii, fiind acuzat că a furnizat informaţii clasificate dintr-un dosar instrumentat de DNA unui om de afaceri braşovean, Doru Bertea, suspect în cauză. În schimbul acestor servicii, Emanoil Mirică a primit cu titlu de mită gem de caise, zacuscă şi bibilici, se arată în actul de acuzare, potrivit Rejust.ro. Pe lângă produsele alimentare, poliţistul a beneficiat şi de tratamente stomatologice, omul de afaceri implicat în cauză fiind şi medic stomatolog.
Dosarul în care a fost condamnat şeful Biroului de Operaţiuni Speciale Braşov s-a disjuns din cauza penală privind presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita, societăţii omului de afaceri (inculpat în prezenta cauză), a unor contracte de achiziţie echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare. În schimb, persoane din conducerea spitalelor şi/sau persoane cu ascendent şi influenţă asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective, se arată într-un comunicat al DNA.
În timpul anchetei, procurorii anticorupţie au dispus interceptări ale suspecţilor, aceste activităţi fiind executate de către ofiţerii de poliţie din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Operaţiuni Speciale Braşov, coordonaţi de Mirică.
Cu această ocazie, în perioada 10 aprilie – 23 octombrie 2020, după ce inculpatul Mirică Emanoil, în calitatea menţionată mai sus, „a aflat cu exactitate aspectele cercetate şi persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informaţii omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfăşura în cauza. Pentru a conferi o anumită greutate celor transmise, ofiţerul de poliţie i-ar fi pus la dispoziţie omului de afaceri un înscris ce conţinea un rezumat fidel al unei încheieri de şedinţă, în care erau prezentate informaţiile de mai sus”, potrivit anchetatorilor.
Informaţiile privind ancheta au fost comunicate de către omul de afaceri braşovean partenerului său, Popa Marius Cristian, la data faptelor consilier local în municipiul Săcele (cercetat în cauza privind achiziţiile supraevaluate din spitale). Ştiindu-se interceptaţi, cei doi inculpaţi au devenit mult mai precauţi şi şi-au schimbat totodată şi modalitatea de comunicare, îngreunând astfel ancheta.
„Pentru aceste servicii, dar şi în schimbul promisiunii de a-şi folosi influenţa pe care a pretins că o are pe lângă ofiţeri de poliţie şi procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Braşov, pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei şi pentru a influenţa cursul acesteia în direcţia unei soluţii de clasare, inculpatul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite”, arată DNA.
Emanoil Mirică a fost deferit justiţiei în februarie 2021, inculpat în dosar fiind şi omul de afaceri care cumpăra cu gem şi bibilici informaţiile clasificate. Este vorba despre Dumitru Doru Bertea, cunoscut medic stomatolog din Braşov, şi fost şef al Casei de Asigurări de Sănătate din judeţ. În paralel cu activitatea medicală, Bertea era implicat şi în afaceri cu spitale din două judeţe, relaţiile contractuale cu unităţile medicale erau vizate de o anchetă a DNA. Anchetat în două dosare de corupţie, medicul s-a sinucis în primăvara anului trecut, în timp ce se afla în arest la domiciliu.

Comentarii

nu este nici un comentariu

Cele mai recente știri
Știri similare