Casa Albă dezvăluie un nou portret – oficial – al preşedintelui american Donald Trump, în care miliardarul poartă o cravată roşie şi o freză inconfundabilă.

Un oficial de la Casa Albă a declarat CNN că primul portret din al doilea mandat al lui Donald Trump a fost făcut în perioada de tranziţie.

Acest nou portret urmează să fie expus în clădirile federale în Statele Unite.

Evenimente

19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Preşedintele este cea mai cunoscută persoană de pe planetă, iar acest nou portret, făcut în cursul celui de-al doilea mandat al său, reflectă optimismul şi hotărârea Americii, mai ales după patru ani dezastruoşi ai administraţiei Biden”, declară acest oficial.

Spre deosebire de primul portret din acest al doilea mandat, Donald Trump poartă de această dată o cravată roşie, iar în spatele său nu apare niciun steag al Americii.

În imagine apare doar faţa preşedintelui republican, cu o privire serioasă şi fără să zâmbească. El poartă în piept o insignă cu steagul american.

Este vorba despre un portret sobru, care diferă clar de cel din primul mandat al lui Donald Trump (2017-2021), în care zâmbea, cu steagul american îîn fundal.

 

Imaginea pare mai reuşită decât precedenta, însă seamănă în continuare cu celebrul ”mugshot” – poza judiciară pe care i-a făcut-o Poliţia din Georgia, când Donald Trump a fost inculpat cu privire la faptul că a încercat să inverseze rezultatulalegerilor prezidenţiale din 2020 în acest stat american.

În afaraă  de primul portret al lui Barack Obama, în care acesta apare cu gura închisă, portretele foştilor preşedinţi ai Statelor Unite par mai calde decât al lui Donald Trump.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version