Un nou caz de sclavie a fost identificat într-o comună din judeţul Prahova, trei persoane, membri ai aceleiaşi familii, fiind cercetate de DIICOT pentru că ar fi exploatat şapte oameni pe care i-au ţinut în condiţii mizere, în barăci fără curent, apă sau toaletă. Aceştia erau obligaţi să muncească şi 17 ore pe zi la o fermă.

Doi bărbaţi şi o femeie din judeţul Prahova, cu vârste de 23, 45 şi 51 de ani, au fost puşi sub acuzare pentru trafic de persoane. Bărbatul de 51 de ani este, de asemenea, acuzat de supunerea la muncă forţată sau obligatorie, informează un comunicat dat publicităţii de DIICOT, luni.

 

”Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada 2017 – aprilie 2025, inculpaţii, membri ai aceleaşi familii, au recrutat şapte victime, pe care le-au transportat la o fermă din localitatea Bălţeşti, judeţul Prahova, în scopul obţinerii de foloase materiale din exploatarea prin muncă a persoanelor vătămate. Victimele au fost adăpostite în barăci insalubre, fără apă curentă, fără racordare la electricitate şi fără toaletă, obligate prin acte de constrângere fizică şi morală să desfăşoare munci grele timp de 12-17 ore zilnic, fără a fi remunerate ori remunerate necorespunzător pentru activitatea prestată”, se arată în documentul citat.

 

Pentru a avea control total asupra celor pe care îi exploatau, cei trei le-au luat actele de identitate, iar în situaţia în care încercau să părăsească ferma victimele erau aduse cu forţa înapoi, fiind puse din nou ”în starea de aservire din care reuşiseră vremelnic să se elibereze”.

 

Procurorii au făcut percheziţii la locuinţa exploatatorilor, în urma descinderilor find identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă.

 

La sfârşitul săptămânii trecute, procurorii DIICOT au solicitat emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele a doi dintre cei trei exploatatori, însă Tribunalul Prahova a dispus măsura arestului la domiciliu, DIICOT Ploieşti contestând decizia.

 

Femeia cercetată în acest caz a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version