Un judecător federal american a respins, marţi, o cerere formulată de Ghislaine Maxwell, complicea principală a infractorului sexual Jeffrey Epstein, prin care aceasta solicita anularea condamnării sale pentru trafic sexual.

Singura persoană condamnată pentru o infracţiune legată de fostul om de afaceri, care a murit în 2019 într-o celulă a închisorii din New York în timp ce îşi aştepta procesul, ea a fost condamnată la 20 de ani de închisoare.

În hotărârea sa, judecătorul Paul Engelmayer a considerat că argumentele invocate de Ghislaine Maxwell, potrivit cărora drepturile sale constituţionale au fost încălcate în timpul procesului şi al condamnării sale, erau lipsite de temeiuri serioase.

În vârstă de 64 de ani în prezent, fiica magnatului presei britanice Robert Maxwell a fost găsită vinovată în 2021 de faptul că i-a furnizat lui Jeffrey Epstein fete minore.

Moartea omului de afaceri din New York a alimentat nenumărate teorii ale conspiraţiei, conform cărora acesta ar fi fost asasinat pentru a împiedica dezvăluiri jenante despre personalităţi de prim rang.

Donald Trump, care le-a promis susţinătorilor săi dezvăluiri senzaţionale în acest dosar, a suferit un eşec ruşinos de când guvernul său a anunţat, în iulie 2025, că nu a descoperit niciun element nou care să justifice publicarea unor documente suplimentare.

Administraţia a fost în cele din urmă obligată de Congres, iar Departamentul de Justiţie a publicat 3,5 milioane de pagini, evidenţiind în special legăturile strânse ale agresorului sexual cu numeroase personalităţi din lumea afacerilor şi politică. Donald Trump, care a menţinut o lungă prietenie cu Jeffrey Epstein înainte de a se distanţa de el, a susţinut întotdeauna că nu a ştiut nimic despre acţiunile sale.

În februarie,, Ghislaine Maxwell a refuzat să depună mărturie în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor. Avocatul ei a explicat că va vorbi doar dacă Donald Trump îi va acorda graţierea.

Share.
Exit mobile version