Numărul cazurilor de COVID-19 este din nou pe un trend ascendent în România. În ultimele două săptămâni din luna august, autoritățile au raportat o creștere semnificativă a infectărilor, cu mii de cazuri noi și o rată de pozitivare aflată în creștere. Specialiștii atrag atenția că, deși majoritatea cazurilor confirmate sunt forme ușoare sau medii, amplificarea valului de îmbolnăviri indică faptul că virusul continuă să circule activ în comunitate.

SARS-CoV-2 este denumirea virusului: „Severe Acute Respiratory Syndrome Coronavirus 2” – respectiv „coronavirusul sindromului respirator acut sever 2”. COVID-19 este boala provocată de acest virus. Mai exact, SARS-CoV-2 este agentul patogen, iar COVID-19 este afecțiunea pe care acesta o cauzează.

Cazuri de COVID-19 în creștere în România

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică: „În săptămâna 18 – 24 august au fost înregistrate 3.850 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), în creștere cu 87,2% față de săptămâna precedentă. 936 dintre cazurile noi din această perioadă sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare/o altă reinfectare.

Repartiția cazurilor de COVID-19 confirmate pe grupe de vârstă:

  • 0-9 ani = 1.523 cazuri;
  • 10-19 ani = 307 cazuri;
  • 20-29 ani = 342 cazuri;
  • 30-39 ani = 385 cazuri;
  • 40-49 cazuri = 277 cazuri;
  • 50-59 cazuri = 306 cazuri;
  • 60-69 ani = 225 cazuri;
  • 70-79 ani = 305 cazuri;
  • ≥ 80 ani = 180 cazuri;.

Cele mai mari creșteri față de săptămâna anterioară s-au înregistrat la grupele de vârstă: 70-79 ani (53,1%), respectiv, 40-49 ani (49,3%), iar cea mai mică creștere, la grupa de vârstă 0-9 ani (43,3%).”

Care sunt simptomele infecției cu SARS-CoV-2 la început de toamnă

„Pentru Covid-19, semnele dominante sunt de 2 tipuri: respiratorii, asemănatoare unei maladii ce evocă gripa. Cu febră, dureri de mușchi sau de cap, cu tuse și nas infundat. Nu vorbim de simptome mai rele față de valurile anterioare ale infecției.

Și, al doilea tip: varsături si diaree, cu risc de deshidratare la copilul mic. În ultima vreme, am diagnosticat în spital circa 100 copii (73 numai în ultima saptamână din luna august). De obicei, rămân internați sugarii, căci ei fac deseori deshidratare sau alte complicații.

Riscul este mare pentru ca încep grădinițele și este foarte cald, iar în spații închise, neventilate, dar cu aerul condiționat pornit, crește riscul de contagiune.”, a explicat pentru Digi24 Mihai Craiu, medic primar pediatrie, conferențiar universitar, doctor în științe medicale.

Ce este SARS-CoV-2

Coronavirusurile fac parte dintr-o familie de virusuri care pot provoca infecții atât la oameni, cât și la diverse specii de animale, inclusiv păsări și mamifere precum cămilele, câinii sau liliecii. Unele dintre aceste virusuri sunt zoonotice, adică se pot transmite de la animale la oameni. La om, simptomele infecțiilor cu coronavirusuri pot varia de la simple răceli până la forme grave de boală respiratorie, uneori letale, cum sunt Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) sau Sindromul Respirator Acut Sever (SARS).

SARS-CoV-2, a fost identificat pentru prima dată în decembrie 2019, în contextul unui focar de pneumonie apărut în Wuhan, provincia Hubei din China. El aparține aceleiași familii de virusuri (Coronaviridae) din care fac parte și agenții cauzatori ai SARS și MERS, prezentând caracteristici epidemiologice similare cu acestea.

Cum se transmite virusul SARS-CoV-2

Transmiterea SARS-CoV-2 se presupune că urmează un mecanism similar cu cel al virusurilor MERS-CoV și SARS, având loc pe cale respiratorie, prin picături de secreții eliminate atunci când o persoană infectată tușește sau strănută. De asemenea, virusul se poate răspândi prin contact direct cu fluidele biologice ale persoanelor infectate (salivă, sânge, urină, materii fecale etc.).

Se consideră posibilă și transmiterea de la animale la oameni, prin contact cu animale bolnave sau cu produse provenite de la acestea. Din acest motiv, se recomandă evitarea contactului cu animale suspecte de boală, respectarea regulilor de igienă privind manipularea produselor de origine animală și prepararea corespunzătoare a alimentelor.

În plus, infecția cu SARS-CoV-2 se poate transmite de la o persoană la alta, inclusiv către cadrele medicale care îngrijesc pacienți infectați.

Care este perioada de incubaţie

Intervalul dintre momentul expunerii la virus și apariția primelor semne sau simptome variază, în general, între 2 și 14 zile, durata medie fiind de aproximativ 7 zile.

Care sunt simptomele

Infecțiile produse de coronavirusurile comune sunt adesea asimptomatice sau se manifestă prin simptome ușoare, similare unei răceli obișnuite (febră, tuse, nas înfundat etc.). Totuși, în anumite cazuri pot apărea forme severe, uneori chiar fatale. Aceste virusuri pot afecta tractul respirator inferior și pot provoca pneumonii. În ceea ce privește infecția cu SARS-CoV-2, simptomele raportate cel mai frecvent includ febră, tuse și dificultăți de respirație (dispnee).

Medicii recomandă respectarea măsurilor de igienă: spălarea frecventă a mâinilor, evitarea aglomerațiilor și purtarea măștii în unitățile sanitare sau în locuri cu risc crescut de transmitere. Persoanele cu simptome respiratorii sunt îndemnate să se testeze și să limiteze contactul cu ceilalți.

Acest articol nu înlocuiește sfaturile unui medic specialist. Orice schemă de tratament trebuie să vină din partea unei persoane autorizate.

Share.
Exit mobile version