Curtea Constituțională dezbate, marți, sesizarea S.O.S România, AUR și POT la legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură. Actul normativ inițiat de deputatul Silviu Vexler, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, prevede că distribuirea „prin intermediul unui sistem informatic” a materialelor antisemite, fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, negarea sau diminuarea Holocaustului, precum și negarea crimelor de război va constitui infracțiune și va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și peste în anumite cazuri.

Pe 19 iunie, S.O.S. România, AUR și POT au contestat la CCR acest act normativ, cele trei partide votând împotriva proiectului la adoptarea pe 11 iunie de către Camera Deputaților, for decizional.

În contestație este argumentat că, pe lângă faptul general acceptat că o astfel de lege doar va „alimenta un antisemitism artificial” care să furnizeze motive pentru acordarea privilegiilor unor grupuri minoritare, redactorii sesizării, profesor universitar doctor Verginia Vedinaș și avocat Marcela Baș, au adus câteva obiecții concrete.

Citește și: CCR discută azi contestația depusă de S.O.S. România privind numirea lui Mihai Busuioc ca judecător constituțional

„Obiecțiile aduse menționează faptul că modificările propuse de Silviu Vexler se află în contradicție cu Constituția României. Cu precădere acestea încalcă, printre altele, libertatea de conștiință, dreptul la identitate, egalitatea în drepturi, tratatele internaționale și drepturile omului, libertatea de exprimare și dreptul la informație”, precizează comunicatul de presă al S.O.S. România. 

Sursa citată arată că argumentele menționate includ faptul că o asemenea lege ar limita dezbaterile parlamentare și ar aduce o atingere unei valori fundamentale a statului, și anume caracterul său democratic.

Legea încalcă dreptul la viață intimă, libertatea conștiinței și libertatea de exprimare

De asemenea, semnatarii sesizării spun că o asemenea lege ar încălca articolele 25, 29 și 30 din Constituția României, respectiv dreptul la viață intimă, libertatea conștiinței și libertatea de exprimare, care sunt garantate prin Constituție, coroborate cu articolul 1 (alineatul 3) care consacră caracterul de stat de drept și democratic al statului român și cu articolul 20 care consacră prioritatea reglementărilor internaționale mai favorabile privind drepturile omului asupra legilor interne.

„Astfel că libertatea de exprimare, care este garantată și de articolul 10 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, se află într-o relație indispensabilă cu demnitatea umană și presupune din partea statelor nu numai o obligație generală, negativă, de a se abține de la orice îngrădiri, dar și o obligație pozitivă de a asigura caracterul pluralist al informației, transmiterea liberă prin mijloace tehnice sau orice alte forme de expresie. Această libertate de exprimare nu privește numai informațiile sau ideile apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar și pe cele care contrariază, șochează sau neliniștesc; aceasta este ingerința pluralismului, a toleranței și a spiritului de deschidere într-o societate democratică”, mai arată sursa citată.

Totodată, în document este menționat că o asemenea lege, care la „materiale interzise” include cărți sau documentare, intră în contradicție cu prevederea articolului 8 din noua lege, care arată că „nu constituie infracțiune… dacă este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației”.

„Nu există un criteriu obiectiv și clar cu privire la cine, când, cum și în ce moment se determină dacă materialul audio-video, textele scrise, cărțile sau documentele au/nu au caracterul de materiale antisemite, xenofobe sau discriminatorii, științifice, educative sau de artă”, spun semnatarii sesizării. 

Caracterul „vag și imprecis” al legii poate duce la abuzuri ale autorităților 

O altă obiecție se referă la faptul că o asemenea lege are un caracter „vag și imprecis”, care poate determina abuzuri din partea autorităților prin larga interpretabilitate a legii.

„Modul evaziv în care sunt redactate textele ei încalcă prevederile legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care reprezintă un criteriu de constituționalitate”, mai arată comunicatul de presă.

Mai mult, în document mai este argumentată că prin interzicerea publicării de cărți, mesaje, articole, documente și conținut audio-video este instituită „o veritabilă cenzură” și sunt „anihilate” toate cele trei drepturi fundamentale constituționale de: exprimare, informare și învățătură, legea ajungând să cenzureze libertatea academică și științifică.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version