Când Parisul a anunțat că va trimite trei avioane de luptă Rafale în Polonia, nu a specificat și scopul cu care acestea vor fi trimise.
A fost o declarație pentru cine vroia să o înțeleagă, pentru că, nu-i așa, trei avioane nu înseamnă mare lucru.
Scopul relocării aparatelor Rafale nu este interceptarea de drone, așa cum s-ar fi putut presupune, ci lansării de lovituri nucleare tactice cu rachete ASMP-A, scrie Defense Express.
Nivel de implicare
Îndeplinindu-și angajamentele față de NATO, Franța a dislocat avioane de luptă Rafale în Polonia ca răspuns la atacurile cu drone rusești.
Decizia a fost anunțată pe 11 septembrie de președintele francez Emmanuel Macron, care a precizat că vor fi trimise doar trei aeronave.
Acest lucru a stârnit chiar scepticism cu privire la nivelul de implicare al NATO în combaterea escaladării Rusiei pe flancul estic.
Cu toate acestea, după ce șeful Statului Major al Forțelor Aeriene și Spațiale franceze, generalul Jérôme Bellanger, a publicat fotografii cu avioanele Rafale dislocate în Polonia, intenția reală a Parisului a devenit mai clară.
Certificate pentru transportul de arme nucleare
Potrivit Defense24, toate cele trei avioane de vânătoare aparțin Escadron de Chasse 2/4 La Fayette, cu baza la Aeroportul 113 Saint-Dizier–Robinson. Acestea nu sunt avioane Rafale standard, ci variante specializate certificate pentru transportul de arme nucleare.
După cum subliniază Defense Express, Franța are doar 20 de astfel de avioane, care fac parte din forțele sale de descurajare nucleară. Nu se știe dacă acestea au ajuns efectiv în Polonia cu arme nucleare – posibil transportate la bordul avionului A400 care a aterizat și el acolo. Totuși, desfășurarea acestor forțe la baza aeriană Mińsk Mazowiecki, lângă Varșovia, la doar 115 km de granița cu Belarus, este extrem de semnificativă.
Spre deosebire de avioanele de luptă europene care, dacă ar fi necesar, ar fi înarmate cu bombe nucleare americane B61 cu cădere liberă, avioanele Rafale sunt echipate cu rachete supersonice ASMP-A. Aceste rachete au o rază de acțiune de 500 km, zboară cu viteza Mach 3 și transportă focoase TN 81 cu o putere între 100 și 300 kilotone.
Franța, arsenal independent
Deși Franța menține un arsenal nuclear relativ mic, acesta este complet independent – spre deosebire de cel al Regatului Unit. Menținerea arsenalului costă Franța 6,6 miliarde de euro anual (cifre din 2024), aproximativ 14% din bugetul total al apărării. Franța organizează, de asemenea, în mod regulat exerciții Poker pentru a-și antrena forțele aeriene cu capacitate nucleară.
Editor : Sebastian Eduard