Liberalul Ciprian Ciucu, candidat la Primăria Capitalei, a spus la Digi24 că, dacă l-ar suna pe rivalul său de la USR Cătălin Drulă, l-ar întreba cum merge campania electorală. El nu crede că se mai poate vorbi despre retrageri din cursa pentru București, în condițiile în care alegerile locale au loc duminică, 7 decembrie.

Nu sunt atât de orgolios încât să nu trec peste anumite jigniri și anumite lucruri scoase din context și spuse într-un mod neadevărat, aș putea să trec peste un astfel de moment pentru că nu sunt un tip orgolios, să văd dacă s-ar putea găsi vreo soluție în această ultimă parte a campaniei. Deși, vă zic sincer, sunt foarte sceptic că cineva s-ar putea retrage în favoarea altcuiva în acest moment”, a spus Ciucu.

El spune că este greu de definit termenul „soluție”.

Încă o dată, sunt foarte sceptic că cineva s-ar putea retrage în acest moment. Am zis că o să-i dau un telefon să-l întreb cum se simte, cum merge campania, în sensul acesta, mai degrabă”, a spus el.

N-am un orgoliu foarte, foarte mare. Pot să trec peste peste acele momente cu totul neplăcute din ultimele zile, pentru că domnul Drulă a atacat – și cred că am fost principala lui țintă în atacurile politice. Eu am dus o campanie cât se poate de curată. Nu l-am atacat pe Cătălin Drulă, l-am atacat parțial pe domnul Băluță (PSD, n.r.) și am zis ce am avut de zis cu privire la doamna Alexandrescu (independentă, susținută de AUR, n.r.). Deci am avut o campanie cât se poate de curată, dar este o campanie electorală și e bine câteodată să nu le iei personal, chiar dacă se depășesc anumite limite”, a mai spus Ciucu.

El susține că aceste atacuri vin din „frustrarea” lui Drulă că „n-a reușit să convingă bucureștenii și de la începutul campaniei s-a situat pe locul patru”.

Nu am zis să se retragă, pentru că discuția este târzie în acest moment”, a mai spus Ciucu.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version