Sorin Grindeanu a declarat că funcţia de prim-ministru e probabil cea mai grea funcţie din România, întrebat dacă pe Ilie Bolojan îl apucă primăvara în funcţia de premier sau îşi va da demisia mai devreme.
„Nu ştiu. Am fost acolo o perioadă scurtă, e adevărat. Să ştiţi că e probabil cea mai grea funcţie din România. Eu nu vreau să intru acum într-o chestiune de dialog de la distanţă cu prim- ministrul. Noi, PSD, am intrat în această coaliţie, dincolo de această abordare personală, să zicem, cine-i prim ministrul, de bună credinţă. Încercând să facem lucruri bune pentru români. Noi în acest moment avem aceeaşi abordare”, a afirmat Sorin Grindeanu, întrebat dacă îl va apuca primăvara Bolojan în postul de prim-ministru sau dacă va demisiona mai repede, miercuri seară la România Tv, potrivit Agerpres.
„Încercăm din interiorul coaliţiei să îndreptăm anumite lucruri”, a adăugat președintele interimar al PSD.
„Cum, de exemplu, am reuşit apropo de încercarea de eliminarea impozitului pe multinaţionale, şi ştiţi că acolo am reuşit să readucem lucrurile la normal şi încercăm să facem lucrurile din interior într-o abordare constructivă. Eu ştiu că e o funcţie grea asta de prim-ministru. Eu văd în fiecare zi că în momentul în care PSD pare că are şi are alte abordări e un întreg cor care încearcă să ne disciplineze. Nu suntem nici în Biblie, apropo de Moise, nici în legendele Olimpului cu Hercule”, a completat el.
Liderul PSD a mai precizat că îşi doreşte ca în coaliţia de guvernare principalul instrument să fie dialogul, deşi ţara trece prin momente grele.
„PSD nu funcţionează, şi am spus şi duminică public în Parlament, cu încercări din acestea de a disciplina, de a forţa PSD să facă anumite… Noi am intrat de bună credinţă în coaliţie. Am făcut o consultare largă în partid. Ştiţi că au votat aproape 5.000 de oameni. După care am încercat să facem lucruri bune şi încercăm în fiecare zi”, a conchis el.
Editor : A.P.