„Frica paranoică” a președintelui rus Vladimir Putin față de presupusa intenție a Occidentului de a „limita puterea Rusiei” l-a determinat să decidă să cheltuiască sume record din punct de vedere istoric pentru militarizare. Acest lucru a fost declarat de directoarea Agenției Naționale de Informații din SUA, Avril Haines, în timpul audierilor din Congresul american.

Oficialul spune că, de fapt, acțiunile întreprinse de NATO au vizat asigurarea contrariului, însă propriile decizii ale lui Putin au accelerat „evenimentele pe care a încercat să le evite”, în special extinderea alianței cu Finlanda și Suedia, care au avut un statut neutru zeci de ani.

„Putin continuă să creadă că Rusia este amenințată și aproape sigur presupune că o armată mai mare și mai bine echipată va transmite această viziune publicului occidental și intern”, spune Haines.

Congresmenii americani au fost interesați în timpul audierilor de ce ar putea face țările occidentale pentru a calma temerile președintelui rus.

„Cum îl putem convinge pe Putin că NATO nu este o entitate agresivă? Și că nu vom invada Rusia”, a întrebat senatorul Angus King.

King a adăugat că recent a terminat de citit o carte despre serviciile ruse de informații, despre care senatorul spune că este o organizație inerent paranoică: „Ei cred că Occidentul vrea să îi invadeze, iar Putin a ieșit din KGB”.

„Nimeni nu vrea să invadeze Rusia sau să încalce în alt mod suveranitatea Rusiei. Vrem pur și simplu să protejăm granițele Europei”, a spus King.

„Da, sunt de acord cu dumneavoastră că există o anumită paranoia asociată cu asta, el [Vladimir Putin, – n.red.] chiar crede că securitatea țării sale este în pericol într-o oarecare măsură”, a spus șefa Agenției Naționale de Infromații.

Obiectivele strategice ale lui Putin, potrivit acesteia, rămân de asemenea neschimbate:

„El continuă să considere extinderea NATO și sprijinul occidental pentru Ucraina ca o întărire a credinței sale de lungă durată că Statele Unite și Europa caută să limiteze puterea Rusiei”.

Haines a mai remarcat că Putin „încearcă să folosească evenimente globale, cum ar fi izbucnirea conflictului dintre Israel și Hamas, pentru a ne despărți de aliații noștri”.

În plus, Vladimir Putin consideră în prezent că evenimentele interne și internaționale se mișcă în favoarea lui, spune Haines.

Potrivit oficialului, tacticile agresive ale Moscovei vor continua, cel mai probabil, iar războiul este puțin probabil să se încheie în viitorul apropiat.

Pentru a continua războiul, Putin direcționează o parte din ce în ce mai mare din bugetul țării către militarizarea acesteia. Rusia a plătit deja „un preț uriaș pentru războiul din Ucraina” și este gata să plătească și mai mult, spune Haines.

„Putin a crescut cheltuielile pentru apărare la aproape 7% din PIB-ul Rusiei, aproape dublu față de media istorică”, a spus Haines.

Ea a adăugat că în prezent bugetul de apărare al Federației Ruse reprezintă aproximativ 25% din toate cheltuielile federale.

Editor : R.K.

Share.
Exit mobile version