Dan Radu Rușanu a respins, într-o reacție acordată Digi24.ro, ipoteza lansată de procurori în dosarul de corupție în care este implicat șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Reprezentantul hotelului din Sinaia a indicat că dosarul deschis de Direcția Națională Anticorupție (DNA) ar fi fost deschis din cauza „curajului” lui Cristian Popescu Piedone de a „verifica multinaționale”.

„În dimineața zilei de 7 martie 2025 au început controale pe zona Văii Prahovei, anunțate în presa centrală și pe rețelele de socializare. Societatea noastră și managerii societății nu au primit niciun fel de informații despre aceste controale dispuse, iar controalele ANPC, DSV, DSP, etc sunt frecvente în Sinaia”, a declarat Dan Radu Rușanu, pentru Digi24.ro.

CITEȘTE ȘI: Cine este „prietenul” lui Cristian Popescu Piedone, despre care procurorii DNA susțin că a fost anunțat înainte de control

Acesta a mai subliniat că hotelul pe care îl reprezintă este „printre cele mai mari unități hoteliere” din Sinaia și că „este supus des acestor controale”.

„Curățenia și calitatea sunt standarde în hotelul nostru, recunoscut și apreciat de toți clienții. Este problema domnului Piedone, curajul lui, că a încercat să controleze multinaționale. Nu sunt victimă, nu mă victimizez. Dumneavoastră nu ați constatat că Piedone a verficat multinaționale? A mai făcut cineva înafară de el asta? nici măcar ANAF”, a adăugat Dan Radu Rușanu.

În același timp, grupul care deține hotelul din Sinaia susține că a respins o ofertă de cazare din partea ANPC înainte de controlul din luna martie.

„În urma solicitării ANPC transmisă mai multor unități hoteliere, au început să se vehiculeze zvonuri în spațiul public, atât în presă, cât și pe rețelele de socializare, despre un comandament ANPC în județele Prahova și Brașov”, a transmis și SC Internațional SA.

Surse judiciare au explicat pentru Digi24.ro că Piedone l-ar fi avertizat pe Rușanu că ANPC urmează să vină în control la un hotel din Sinaia. Detalii, aici.

După control, Piedone a postat pe TikTok un clip video în care lăuda hotelul. „Miroase a fresh. Aveți hotel de 200 de stele”, potrivit clipului video postat de Piedone. Detalii, aici.

În prima reacție oferită presei, șeful ANPC a recunoscut că are o relație de prietenie cu Dan Radu Rușanu, însă a respins acuzațiile procurorilor.

Cine este Dan Radu Rușanu

Dan Radu Rușanu este doctor în economie și fost parlamentar PNL timp de patru mandate, între 2000 și 2016. 

Rușanu a fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) între 2013 și 2014.

Potrivit informațiilor din presă, în anul 2014 a fost arestat preventiv într-un dosar instrumentat de DNA, cunoscut în spațiul public drept „ASF Carpatica”, ce viza fapte de corupție în legătură cu protecția unei firme de asigurări. Rușanu a fost, însă, achitat în anul 2017. 

Rușanu a mai făcut parte până în anul 2024 din Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României. 

Din ultima declarație de avere depusă, în anul 2024, reiese că Rușanu deținea 98% dintr-o firmă din grupul care deține hotelul controlat de Cristian Popescu Piedone.

În 2024, pe lângă acțiunile deținute la patru companii, Rușanu a încasat de la stat 313.248 de lei din indemnizația de membru CA în cadrul BNR, 127.800 de lei dintr-un tip pensie și alți 142.750 de lei din pensia de fost deputat.

În prezent, potrivit datelor oficiale, firma care deține hotelul din Sinaia este deținută în proporție de 91,8% de Anca Daniela Rușanu (soția lui Dan Rușanu), Ana Rucsandra Rușanu și Dana-Maria Rușanu-Anastase. Firma a avut în anul 2024 o cifră de afaceri de 43,6 milioane de lei. 

Editor : M.G.

Share.
Exit mobile version