Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva.

 „În primul rând nu s-a întâmplat nicio achiziţie. Deocamdată, compania germană E.ON a acceptat de principiu cea mai bună ofertă pe care a primit-o, într-adevăr, din partea acestei companii maghiare. Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă eventual în Comisia de examinare a investiţiilor străine directe”, a precizat ministrul Energiei, la Antena 3, scrie News.ro. 

 Burduja a subliniat că această comisie are dreptul legal de a sesiza CSAT, adăugând că, în opinia sa, probabil o va face.

„Noi vom aduce un punct de vedere consistent, de vreo 100 de pagini, în atenţia membrilor Comisiei şi Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva. Românii trebuie să stea liniştiţi, această tranzacţie nu este făcută în acest moment, clienţii tot ai E.ON sunt şi până când nu va fi eventual aprobată de statul român, nu se schimbă nimic. Tot E.ON este compania care asigură furnizarea”, a completat Burduja.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a sesizat la începutul acestei săptămâni Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România către compania maghiară MVM.

 
Prin această sesizare, AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii economice şi naţionale.

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version