Cel puţin 13 persoane, între care un copil, au fost ucise şi 57 rănite într-o lovitură israeliană de luni seară în apropierea celui mai mare spital public din Liban, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii de la Beirut, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres. 

Spitalul Rafic Hariri a fost de asemenea avariat, potrivit unui fotoreporter al AFP de la faţa locului.

Unitatea spitalicească se află la periferia Beirutului, la marginea suburbiei de sud, fief al Hezbollahului iranian bombardat intens de săptămâni de zile de armata israeliană.

„Raidul duşmanului israelian în sectorul Jnah, din apropierea spitalului Hariri, a ucis 13 persoane, între care un copil, potrivit unui nou bilanţ, şi numărul răniţilor a crescut la 57, dintre care 17 au fost spitalizaţi şi şapte se află într-o stare gravă”, se menţionează în comunicat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La locul loviturii aeriene, căutările continuă printre dărâmături pentru descoperirea eventualelor victime, potrivit fotoreporterului AFP de la faţa locului. De sub dărâmături putea fi auzită inclusiv soneria unui telefon mobil, a relatat acesta.

Atac Hezbollah asupra orașelor israeliene

După o noapte grea de lovituri israeliene în sudul Libanului și suburbiile sudice ale capitalei Beirut, Hezbollah a declarat că a lansat rachete în baza Glilot folosită de Unitatea 8200 a informațiilor militare israeliene și în zona Nirit din suburbiile Tel Avivului, cu doar câteva ore înainte ca secretarul de stat american Antony Blinken să sosească în Israel pentru negocieri de încetare a focului.

Gruparea a spus că a lansat și rachete asupra unei baze navale din afara orașului-port Haifa, mai la nord.

Nu s-au raportat imediat victime. Autoritățile israeliene au declarat că sirenele aeriene au fost activate în zonele de la sud-est de Tel Aviv din cauza unui proiectil identificat care trecea din Liban și cădea într-o zonă deschisă.

Armata israeliană a anunţat luni că a lovit circa 300 de ţinte asociate Hezbollah în Liban în 24 de ore, după ce şi-a extins ofensiva împotriva grupării pro-iraniene vizându-i sistemul financiar.

Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului a condamnat luni „pagubele considerabile” provocate instalaţiilor civile de „bombardamentele israeliene masive”, care au vizat în ajun un grup financiar cu legături cu Hezbollah.

Cel puţin 1.489 de persoane au fost ucise în Liban de pe 23 septembrie, dată a intensificării loviturilor israeliene, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe date oficiale.

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version