Cel puțin cinci importanți oameni de afaceri ruși s-ar fi sinucis în doar trei luni / Scenariul uciderea familiei-sinucidere

Cel puțin cinci oameni de afaceri ruși proeminenți s-ar fi sinucis de la sfârșitul lunii ianuarie, iar trei dintre ei și-ar fi ucis și membri ai familiilor înainte de a-și lua propria viață, potrivit CNN.

Serghei Protosenia și soția Foto: Twitter

Patru dintre cei decedați erau asociați cu gigantul energetic rus de stat Gazprom sau cu una dintre filialele sale.

Un director executiv de top de la Gazprom a fost găsit mort în cabana sa din satul Leninski, în apropiere de Leningrad, la 30 ianuarie 2022, potrivit presei de stat ruse RIA Novosti.

RIA a relatat că la fața locului a fost găsit un bilet de adio și că anchetatorii investighează moartea ca fiind o sinucidere. Radiodifuzorul național rus RenTv a identificat bărbatul ca fiind Leonid Shulman, șeful departamentului de transport al Gazprom Invest.

La doar o lună după aceea, un alt director de top de la Gazprom a fost găsit mort în același sat. Alexander Tiulakov a fost găsit mort în garajul său pe 25 februarie, potrivit Novaya Gazeta, un ziar rus independent. Novaya Gazeta a raportat că acesta s-ar fi sinucis.

Mihail Watford, un miliardar rus de origine ucraineană, a fost găsit mort în locuința sa din Surrey, Anglia, pe 28 februarie.

Poliția din Surrey a declarat pentru CNN că moartea este investigată de medicul legist, care a declarat că o audiere va avea loc pe 29 iulie.

Un alt om de afaceri rus, Vasili Melnikov, a fost găsit mort alături de familia sa în Nijni Novgorod la sfârșitul lunii martie, potrivit ziarului rus Kommersant.

Melnikov deținea MedStom, o companie de consumabile medicale. Potrivit Comitetului de Investigații al Rusiei, un bărbat de 43 de ani, soția sa, în vârstă de 41 de ani, și doi copii de patru și 10 ani au fost găsiți înjunghiați mortal la 23 martie.

Comitetul nu l-a numit pe Melnikov, dar vârstele celor decedați și locul incidentului corespund raportului Kommersant.

La momentul incidentului, în martie, comisia de anchetă a declarat că “nu au existat semne de intrare neautorizată în apartament” și că “au fost găsite și confiscate cuțite”.

“[Anchetatorii] iau în considerare mai multe versiuni despre ceea ce s-a întâmplat, inclusiv uciderea copiilor și a soției de către capul familiei, urmată de o sinucidere”, a precizat comisia.

La începutul acestei luni, alți doi oameni de afaceri ruși au murit în incidente după acelși scenariu crimă-sinucidere.

Vladislav Avaiev, fostul vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort împreună cu soția și fiica sa în apartamentul său din Moscova pe 18 aprilie, potrivit agenției de știri ruse de stat Tass.

Citând o sursă din cadrul forțelor de ordine, Tass a afirmat că autoritățile investighează moartea soților Avaiev ca fiind o crimă-sinucidere.

Cadavrul vicepreședintelui gigantului rusesc Novotek,Serghei Protosenia, a fost găsit la reședinția acestuia din Costa Brava, Spania. Bărbatul a fost găsit spânzurat, în timp ce soția și fiica sa au fost găsite și ele moarte în pat, relatează presa spaniolă.

Presa spaniolă susține că, potrivit anchetatorilor, Serghei Protosenia s-ar fi spânzurat cu halatul în grădina reședinței din Costa Brava, după ce și-a ucis soția și fiica cu toporul și cuțitul. Ar fi vorba despre o crimă domestică, potrivit primelor investigații citate de presa din Spania.

Aceștia au găsit la fața locului un topor și un cuțit pline de sânge.

Cei trei și-au petrecut perioade lungi la cabana din Lloret de Mar, iar acum se pregăteau de Paștele Ortodox.

Investigațiile inițiale ar indica faptul că bărbatul și-ar fi ucis soția și fiica cu un topor în timp ce dormeau, iar apoi s-ar fi spânzurat în grădină.

—–

Cele mai recente știri
Știri similare