Un accident de elicopter a provocat moartea a cinci persoane în Malaezia, pe un aerodrom izolat, printre care pilotul şi o doctoriţă, au confirmat miercuri autorităţile aeronautice ale ţării, relatează AFP.
Elicopterul BO-105 s-a prăbuşit marţi după-amiază în statul Sarawak, în partea malaeziană a insulei Borneo, au precizat responsabilii cu gestionarea catastrofelor.
Acesta transporta personal al Serviciului aerian de medici al ţării, care vine în ajutorul comunităţilor ce depind în mare măsură de transportul aerian din cauza junglei dense şi a reliefului accidentat.
„Din păcate, toate cele cinci persoane aflate la bord au decedat, confirmă rapoartele Serviciului de pompieri şi salvare (Bomba) şi ale Ministerului Sănătăţii”, a declarat într-un comunicat preşedintele local al agenţiei de gestionare a dezastrelor, Galong Luang.
Numele victimelor nu au fost făcute publice, dar presa locală a relatat că printre persoanele decedate se numără şi medicul Ainul Baraah, în vârstă de 32 de ani. Alte patru persoane şi-au pierdut viaţa, printre care pilotul şi alţi trei membri ai personalului medical.
O echipă de anchetă din Malaezia specializată în accidente aviatice urmează să se deplaseze miercuri la locul prăbuşirii, la aerodromul Long Lellang, situat în apropierea frontierei cu provincia indoneziană Kalimantan de Nord, potrivit Autorităţii Aviaţiei Civile din Malaezia.
Serviciul aerian de medici din Malaezia permite profesioniştilor din domeniul sănătăţii să se deplaseze în mod regulat în zone îndepărtate ale ţării, unde organizează clinici mobile care oferă diverse tipuri de îngrijiri medicale.
