Un studiu realizat de CIES Football Observatory a relevat sumele cheltuite de cluburi pentru a-şi construi echipele cu care atacă trofee în acest sezon. Cea mai scumpă echipă din fotbalul mondial nu joacă în Liga Campionilor, ci în Conference League.
Topul este dominat de echipele din Anglia, printre acestea infiltrându-se Juventus, Real Madrid şi PSG.
Pe locul 10 se clasează Juventus Torino, cu 626 milioane de euro cheltuiţi şi cu o medie a transferurilor de 22,8 milioane. Faţă de anul trecut, clubul bianconero a cheltuit mai mult cu 53 de milioane de euro.
Locul 9 este ocupat de Newcastle, a cărei echipă a costat 683 de milioane. „Coţofenele” se află pe aceiaşi poziţie ocupată şi în sezonul trecut.
Real Madrid este pe locul 8, cu 720 de milioane. Suma putea fi mult mai mare, dar starul Kylian Mbappe a venit la echipă gratis, după expirarea contractului cu PSG.
Pe locul 7 se clasează FC Liverpool, cu 735 de milioane, iar pe locul 6 vine Paris St Germain, cu 772 de milioane. Parizienii erau clasaţi mult mai sus în ierarhia sezonului trecut, în virtutea faptului că aducerea lui Mbappe a costat-o, în 2017, 180 de milioane de euro.
Tottenham Hotspur este pe 5, având 787 de milioane cheltuite, în timp ce pe locul 4 se află Arsenal Londra – 798 milioane.
Top 3 este compus din Manchester City, echipă aflată pe locul al treilea, cu 1 miliard 17 milioane de euro – media de transfer a jucătorilor fiind de 56 de milioane.
Pe poziţia a doua este Manchester United, cu 1 miliard şi 38 de milioane de euro, în timp ce pe prima poziţie se află Chelsea Londra, care a cheltuit 1 miliard şi 263 de milioane pentru echipa care evoluează, în acest sezon, în a treia competiţie continentală – UEFA Conference League.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].