Consiliul Economic și Social a avizat negativ, vineri, proiectul de lege cu măsurile fiscale de reducere a deficitului bugetar. Deși avizul CES este obligatoriu, el are doar caracter consultativ, astfel că Executivul poate oricum adopta actul normativ. CES precizează că „ansamblul măsurilor propuse este dezechilibrat din punct de vedere social”. Creșterea TVA la alimente, servicii și medicamente, creșterea accizelor la carburant și a taxei de rovignetă, împreună cu liberalizarea prețurilor la energie și diminuarea veniturilor pentru o parte dintre bugetari conduc la „o scădere drastică a nivelului de trai într-un timp foarte scurt”, potrivit Consiliului.
ACTUALIZARE 15:20 CES precizează în decizia de a aviza nefavorabil proiectul de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare că, în forma actuală, acesta „nu este fundamentat pe o analiză solidă a impactului social agregat, nu conține măsuri de protecție compensatorie și nu respectă principiile constituționale privind echitatea fiscală și solidaritatea socială”.
„Se impune demararea unei reforme fiscale echilibrate, care să conțină măsuri de protecția reală a cetățenilor vulnerabili. Fără astfel de corecturi, riscăm nu doar o degradare a condițiilor de trai, ci și o explozie de neîncredere instituțională și radicalizare socială, cu consecințe directe asupra democrației și stabilității în societate”, arată decizia.
Consiliul mai atrage atenția că „ansamblul măsurilor propuse este dezechilibrat din punct de vedere social, lipsit de un mecanism de compensare pentru categoriile vulnerabile și construit pe o logică fiscală regresivă”.
Totodată, menționează reprezentanții CES, prin măsurile impuse, respectiv creșterea TVA la alimente, servicii și medicamente, creșterea accizelor la carburant și a taxei de rovignetă vor duce creșterea prețurilor la alimentele de bază și medicamente, iar împreună cu liberalizarea prețurilor la energia electrică și gaze, diminuarea veniturilor pentru o parte dintre salariați prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2025, toate aceste conduc la o scădere drastică a nivelului de trai într-un timp foarte scurt, fără o pregătire prealabilă a populației, mai ales a persoanelor și familiilor vulnerabile.
„Considerăm că măsurile de austeritate trebuiau abordate etapizat, pe o perioadă mai mare de timp”, susțin aceștia.
Decizia CES poate fi consultată AICI.
Guvernul s-a reunit, vineri de la ora 15:00, pentru a discuta proiectul de lege cu măsurile fiscale de reducere a deficitului bugetar.
Ilie Bolojan a coordonat, de la ora 12:00, ședința Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
Blocul Național Sindical a venit cu mai multe observații și propuneri la discuțiile cu premierul, printre care se numără o cotă redusă de TVA la facturile de curet și gaze, fără majorarea taxei pe valoare adăugată sau, dacă este crescută, să fie doar cu 1% și trecerea HoReCa, a locuințelor și a îngrășămintelor la cota standard de TVA de la 1 ianuarie 2026.
Editor : A.C.