Guvernul chinez a acuzat luni SUA de „subminarea gravă a regulilor comerciale internaţionale”, după ce preşedintele american Donald Trump a cerut ţărilor NATO să impună tarife de 100% Chinei, pentru ca Beijingul să facă presiuni asupra Rusiei să pună capăt războiului din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lin Jian, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că „acţiunile SUA constituie o intimidare unilaterală tipică şi o coerciţie economică”.

Lin a afirmat că comportamentul SUA „ameninţă securitatea şi stabilitatea lanţurilor industriale şi de aprovizionare globale”.

„Poziţia Chinei cu privire la criza ucraineană este consecventă: dialogul şi negocierea transparente sunt singura soluţie viabilă”, a adăugat purtătorul de cuvânt, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

China „va riposta ferm”

Lin a avertizat că, „dacă drepturile şi interesele legitime ale Chinei sunt subminate”, guvernul chinez „va riposta ferm şi va proteja ferm suveranitatea, securitatea şi interesele sale de dezvoltare”.

„China are o influenţă puternică asupra Rusiei, iar aceste tarife vamale puternice ar zdrobi această influenţă”, a declarat Trump pe reţelele de socializare.

„Dacă NATO face ce spun eu, războiul se va încheia rapid şi toate acele vieţi vor fi salvate. Dacă nu, nu fac decât să-mi piardă timpul, pe lângă timpul, energia şi banii Americii”, a concluzionat el.

De la izbucnirea războiului din Ucraina, Beijingul a menţinut o poziţie ambiguă, cerând respectarea integrităţii teritoriale a ţărilor, inclusiv a Ucrainei, şi a „preocupărilor legitime” ale tuturor părţilor, referindu-se la Rusia, o ţară cu care şi-a aprofundat schimburile în ultimii ani.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version