Medicul Siramona Toma, chirurg plastician, afirmă că lipoaspiraţia 360 implică extragerea grăsimii nedorite nu doar din zona abdomenului, ci şi din cea a spatelui şi a flancurilor. Este o intervenţie invazivă, care nu trebuie confundată cu lipoliza injectabilă şi care presupune o incizie mai mică de un centimetru prin care medicul pătrunde cu nişte canule şi extrage grăsimea nedorită.

”Când vorbim despre lipoaspiraţie, vorbim despre o procedură chirurgicală, pentru că există confuzia, şi fac o paranteză aici, cu acea lipoliză injectabilă, care se administrează o substanţă, prin injecţii, care, într-adevăr, este o manevră minim invazivă, dar nu este chirurgie. Lipoaspiraţia este o intervenţie chirurgicală. Lipoaspiraţia 360, de cele mai multe ori, se referă la contouringul regiunii abdominale. 360, adică de jur împrejur. Dacă înainte lipoaspiraţia clasică presupunea o lipoaspiraţie doar a anumitor zone problematice, lipoaspiraţia 360 presupune o redefinire a întregului abdomen şi a zonei spatelui şi a zonei flancurilor sau acele aripioare, cum sunt denumite popular, precum şi a abdomenului anterior”, a explicat, miercuri seară, la Medika Tv, medicul Siramona Toma, chirurg plastician la Clinicile Cronos Med.

 

Ea a menţionat că intervenţia presupune o incizie mai mică de un centimetru prin care medicul pătrunde cu nişte canule şi extrage grăsimea nedorită. Aceasta se face cu anestezie generală, iar, în funcţie de toleranţa pacientului, în primele  zile post-operator se simte o durere ”ca o febră musculară intensă”.

 

”Este o manevră invazivă, desigur, şi necesită experienţă şi atenţie, dar, într-adevăr, nu sunt incizii, tăieturi mari care să fie problematice”, a adăugat Siramona Toma.

 

Medicul a explicat că, în funcţie de pacient, intervenţia poate include şi strângerea tegumentelor şi strângerea ţesuturilor în cazul în care există laxitate.

Share.
Exit mobile version