Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că în şedinţa de Guvern va fi operaţionalizată Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în domeniul drogurilor şi adicţiilor.
„Operaţionalizăm azi Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor”, a spus premierul în şedinţă.
El a precizat că se vine cu o abordare „orientată mult mai clar pe asistenţa integrată a consumatorilor.
„Pe lângă ofensiva continuă a poliţiei împotriva traficanţilor, a lipsit dramatic acest mecanism de sprijinire a celor care au nevoie să-şi trateze această dependenţă”, a mai spus şeful Executivului.
La finalul anului 2024, Guvernul a desființat, prin Ordonanță de Urgență, Agenția Națională Antidrog (ANA), aflată în subordinea Ministerului de Interne. În același timp, Ordonanța de Urgență mai prevedea înființarea Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor.
Editor : C.S.