Toate pensiile vor fi primite înainte de Paște, a declarat marți premierul Marcel Ciolacu, în ședința de Guvern. El a subliniat că se respectă graficul promis în acest sens.

De asemenea, el a spus că se va asigura plata pensiilor recalculate în septembrie și că banii sunt deja prinşi în buget pentru întreg capitolul de pensii.

”Încep cu anunţul că suntem în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate, cum am promis, înainte de Paşte”, a anunţat premierul.

Ciolacu a dat asigurări că Guvernul are bani pentru plata pensiilor recalculate. ”Îi asigur pe români că rămânem la fel de hotărâţi şi cu privire la plata pensiilor recalculate în septembrie. Ştiu că vor mai fi până atunci zeci de ştiri că nu sunt banii necesari. Însă datele din primul trimestru arată clar, avem o majorare a încasărilor din contribuţiile sociale cu peste 22%, acesta fiind efectul creşterii numărului de locuri de muncă şi a salariilor”, a spus Ciolacu.

”Vom asigura plata integrală a pensiilor recalculate. Banii, de altfel, sunt deja prinşi în buget pentru întreg capitolul de pensii!”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Editor : G.M.

Share.
Exit mobile version