Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Arad, că România a fost deja afectată de criza economică din Europa, dar nu va intra în recesiune, chiar dacă principalul partener economic, Germania, se confruntă cu probleme, relatează Agerpres.

Prezent în vizită la Astra Vagoane Călători Arad, premierul a fost întrebat de jurnalişti în ce măsură criza economică din Europa va afecta România, el afirmând că ţara noastră a fost deja afectată, pentru că Germania este primul partener comercial, iar această ţară este în recesiune, însă România „nu va intra”.

„În Europa există criză economică, deja în Germania există recesiune, Ungaria deja a intrat în recesiune, mai sunt alte două state care vor intra în perioada următoare. România nu va intra în recesiune. Cu adevărat trebuie să continuăm investiţiile, cu adevărat trebuie să facem reforme pentru a fi sustenabili şi cu adevărat trebuie să ne implicăm în reindustrializarea României şi să îi ajutăm pe oamenii care merită şi care au dovedit că pot construi”, a spus Marcel Ciolacu.

Întrebat şi de industria de apărare, în contextul în care Comisia Europeană recomandă ţărilor membre să dezvolte acest sector, premierul a răspuns: „Se lucrează în acest moment prin Dâmboviţa şi în patru schimburi, niciodată nu s-a întâmplat acest lucru, mai sunt două fabrici unde ne coordonăm şi veţi vedea că şi acolo…”.

Ciolacu a mai amintit că România va construi „cea mai mare fabrică de pulberi din Europa”.

 

Editor : M.C

Share.
Exit mobile version