Premierul Marcel Ciolacu s-a lansat, vineri, într-un val de ironii la adresa temelor de campanie ale lui Călin Georgescu, în discursul susţinut la dezbaterea în Parlament a moţiunii de cenzură. El i-a acuzat pe semnatarii moţiunii – AUR, SOS România şi POT – că doctrina lor este şocul şi falsa evlavie şi a spus că îl folosesc pe Dumnezeu ca agent electoral. Ciolacu a mai acuzat că inițiatorii nu au idei și soluții privind România și rolul ei în contextul internațional.
„Destrămarea lumii pe care o ştim este un fenomen global în plină desfăşurare, iar existenţa noastră într-o nouă realitate, total necunoscută, devine o posibilitate din ce în ce mai mare. De aceea, acest moment crucial a devenit şi pentru noi o chestiune personală, de ţară. Oamenii se uită la noi şi aşteaptă asumare şi responsabilitate. Astăzi, este un moment în care ne puteam hotărî pe ce drum vrem să mergem şi cum ne dorim să arate România în perioada următoare”, a declarat Marcel Ciolacu vineri, de la tribuna Parlamentului.
El a precizat că în mod normal, o moţiune de cenzură este un bun prilej democratic atât pentru Guvern, cât şi pentru opoziţie, de a oferi răspunsuri la aceste întrebări.
„Din păcate, semnatarii moţiunii nu au înţeles nimic din lumea care se schimbă sub ochii noştri. Zero idei, zero soluţii, zero alternativă! Un text plin de minciuni şi atacuri la persoană. Niciun proiect pentru România! Şi nicio idee despre poziţionarea ţării în noul context internaţional. Moţiunea de cenzură este, în schimb, o poză din viitorul pe care aceste partide populiste îl vor pentru România. O ţară neguvernată, o ţară în ruine, decuplată de la fondurile europene şi incapabilă să mai plătească pensii şi salarii. O ţară care îşi alungă investitorii şi care este lăsată pradă populismului anarhic. O ţară slabă şi uşor de manevrat de duşmanii săi”, a subliniat premierul.
„Vor să facă din România un maidan”
Potrivit lui Ciolacu, „adevărul e că semnatarii moţiunii vor doar să dărâme, dar nu vor să conducă”.
„Suveranismul lor se opreşte la frica de a-şi asuma lucruri clare pentru ţară. Ei vor ca România să nu mai aibă nici Preşedinte şi nici Guvern! Vor să facă din România un maidan! Or, a lăsa România în ruine în cel mai complicat moment este un act de trădare, nu de iubire de ţară! Şi avem datoria să stopăm acest lucru!”, a completat şeful Executivului.
El le-a transmis celor din Opoziţie că au transformat moţiunea „într-o şaradă politică”.
„Sunteţi incapabili să vă puneţi de acord între voi. Românii vă văd cum vă acuzaţi reciproc de trădare. Cine semnează, cine votează?! Când podeaua pe care stăm crapă sub noi, voi ţipaţi isteric unii la alţii care este mai vândut. Probabil aşa înţelegeţi voi suveranismul. Dar, vă dau o veste: guvernul nu este al lui Ciolacu, ci al României! Deci atunci când vă bateţi penibil cu moţiunile, nu cu mine vă bateţi, ci cu neputinţa voastră de a propune ceva concret pentru ţară în afară de haos şi scandal!”, a spus premierul.
„Sunteţi nişte ipocriţi”
Premierul a mai arătat că astăzi ar fi vrut să vorbească despre economie.
„Dar cum poţi să vorbeşti serios cu cei care au ca element central în planul lor economic «apa, hrana şi energia»?! Şi care spun că industria calului înseamnă progres economic. Am muncit din greu, în aceşti ani, să facem sute de kilometri de autostradă, pentru maşini, nu pentru cai! Nu aveţi nicio viziune economică, niciun plan coerent, asta e clar!”, le-a spus premierul semnatarilor moţiunii.
„Astăzi aş fi vrut să vorbim măcar despre problemele sociale. Dar cum să vorbim despre pensiile şi salariile românilor când unii dintre voi aveţi reşedinţe fiscale în alte ţări, şi n-aţi plătit aici, în România, nicio taxă şi niciun salariu?! Sau cum alţii dintre voi vă luaţi banii prin tot felul de fundaţii şi donaţii obscure?!”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
„Aşa sunteţi voi, nişte ipocriţi! Urlaţi isteric aici în Parlament cât sunteţi în live, după care pactizaţi obosiţi cu meniul globalist de la bufet! Pe voi nu vă interesează lucrurile serioase şi problemele cu care se confruntă cu adevărat românii. Infectaţi zi de zi societatea cu virusul minciunii şi al urii. Mediul vostru în care vă reproduceţi politic nu este stabilitatea, ci haosul. Însă haosul politic pe care vreţi să-l aduceţi în România, va fi urmat automat de haosul economic. Euro va ajunge până la cer. Toate şantierele din ţară vor fi închise. Iar lumea va trăi în sărăcie şi fără bani să-şi mai plătească facturile”, a precizat Ciolacu.
„Nu aveţi niciun Dumnezeu”
Premierul a acuzat că semnatarii moţiunii nu au nicio politică.
„Voi nu aveţi nicio politică. Doctrina voastră este şocul şi falsa evlavie. Alimentaţi continuu furia şi paranoia, în timp ce ne vorbiţi de un plan divin pentru România. Dumnezeu este iubire. Nu ură! Voi nu aveţi niciun Dumnezeu! Voi aveţi doar falşi Mesia. Iar pe Dumnezeu l-aţi luat ca agent electoral şi îi duceţi numele în deşert în fiecare zi. Nu vă crapă obrazul pentru toţi preoţii care au murit în închisorile comuniste pentru credinţa lor, în timp ce voi vă folosiţi de Dumnezeu tocmai pentru a întoarce România la acele orori?!”, a spus premierul.
„Vorbiţi de dictatură, dar majoritatea n-aţi trăit o zi în ea. Eu am trăit. Am trăit în comunism şi bunicii mei au trăit fascismul şi extremismul. Şi nu vreau să ne mai întoarcem niciodată acolo! Spuneţi că România s-a trezit?! Nu! România e trează dintotdeauna, şi progresează în fiecare zi. Românii muncesc să ajungă din urmă ţările din vest. De 35 de ani fac asta zi de zi, generaţie după generaţie. Am intrat în UE, în NATO şi în Schengen în acest timp. Călătorim fără vize în Statele Unite. Şi ne pregătim să facem parte din clubul celor mai puternice state din lume, în OCDE. Voi sunteţi cei care vreţi să anulaţi azi tot acest progres de 35 de ani şi să ne întoarcem în beznă. Despre asta este politica voastră!”, a acuzat şeful Executivului.
Premierul Ciolacu a arătat că adevărul trebuie spus.
„În timp ce voi vă treziţi în fiecare zi în conştiinţă, milioane de români se trezesc cu noaptea în cap ca să se ducă la muncă. Bunăstarea nu se construieşte prin telepatie, ci cu autostrăzi, şcoli şi spitale. Iar România investeşte de ani de zile sute de miliarde în dezvoltare! Investiţiile şi banii europeni sunt singurul fir divin care dezvoltă România!”, a spus Ciolacu.
„Voi nu puteți fi suveraniști”
„Am făcut și greșeli pentru care am plătit prețul politic. Dar niciodată nu mi-am trădat țara și românii. Niciodată nu i-am pus în pericol pe români. Niciodată nu am folosit frica de război ca armă în campania electorală. Niciodată nu am pus România în fața unei alegeri imposibile între Statele Unite – care ne asigură securitatea, și Uniunea Europeană – care ne asigură prosperitatea. Niciodată nu am săpat la temelia acestei țări, așa cum fac astăzi așa-zișii patrioți.”
Ciolacu i-a acuzat pe inițiatorii moțiunii că nu sunt suveraniști cu adevărat.
„Voi nu puteți fi suveraniști când liderul vostru nu e suveranist nici măcar față de propria persoană. Atunci când nu știi dacă te cheamă George sau Giordano, nu ai cum să fii suveranist. Atunci când ești rezervă de candidat, nu ai cum să fii suveranist. Nici măcar față de propria conștiință. Ești doar o slugă pentru alt șef.
Ce suveraniști sunt cei care de luni de zile se bat între ei ca să facă o poză cu liderii administrației Trump?
Ce suveraniști sunt cei care stau în primul rând la conferinte externe și aplaudă când țara lor este batjocorită și denigrată?
Voi sunteți suveraniști pe punctaje făcute de alții. Dacă mâine pică netul în România, se termină și cu suveranismul vostru. Fără acces la înjurături, ură și violență propagată în mediul online, lumea v-ar vedea fix așa cum sunteți. Fără conținut. Fără însușiri. Și fără soluții. Fără telefoane sunteți goi, stimați colegi”, a spus Ciolacu, completând că moțiunea nu va trece.
„Din fericire pentru România, planul vostru de distrugere va eșua azi lamentabil. Moțiunea nu va trece, iar țara noastră va continua să aibă un guvern funcțional.”
Editor : Bogdan Păcurar