Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu afirmă că i-a transmis preşedintelui Nicuşor Dan că, având în vedere că în actuala situaţie politică este vorba despre ”agresor şi agresat”, cartea echidistanţei constituţionale poate fi înţelesă, însă doar până la un anumit moment.
Ciprian Ciucu este de acord cu preşedintele USR, Dominic Fritz, privind discuţiile care au avut loc sub semnul ”îngrijorării”, miercuri, la Palatul Cotroceni.
”Eu i-am subliniat domnului Nicuşor Dan că eu înţeleg cartea echidistanţei constituţionale, dar între agresor şi agresat, între cel care a respectat protocolul de guvernare şi cel care l-a încălcat, între cel care a stat să încaseze şi cel care a dat, sunt totuşi nişte diferenţe, din punct de vedere moral, şi această echidistanţă poate fi înţeleasă până la un punct, o înţeleg foarte bine, dar, la un moment dat, nu poţi fi permanent echidistant”, a afirmat Ciprian Ciucu, miercuri seară, la Digi 24.
Potrivit acestuia, în discuţia de la Palatul Cotroceni, pe care a catalogat-o drept ”exploratorie”, au fost abordate ”foarte multe tehnicalităţi constituţionale” legate de ce se întâmplă dacă va pica Guvernul, dacă nu va pica Guvernul şi cum vor fi numiţi noii miniştri.
”Premierul Ilie Bolojan a făcut o scurtă istorie a guvernării acesteia, care a început bine, dar care după câteva luni a început să se gripeze cu atacul pe care PSD l-a declanşat într-o primă etapă la miniştrii USR, ne aducem aminte încălcărea protocolului de PSD, cu atacul la doamna ministru Buzoianu, după care văzând că nu le-a mers, pentru că i-au cerut şi ne aducem aminte, încă de atunci, în acelaşi an, în coaliţie să o demită premierul pe doamna ministru Buzoianu, însă premierul a refuzat, nu a fost demisă şi şi-au schimbat tirul către Ilie Bolojan, neatacând Partidul Naţional Liberal. Ideea este că, în acest context, am avut de a face în această perioadă cu o acţiune planificată, asumată strategic, executată, pe baza unor punctaje şi unor consultanţi politici, adică nu a fost ceva întâmplător, ceva visceral, pur şi simplu a fost o strategie a PSD de a submina guvernarea din interiorul guvernării”, a spus Ciucu.
El a afirmat că încrederea dintre PNL şi PSD s-a dus ”la sub nivelul mării”, fiind de părere că ”este treaba PSD cum rezolvă ecuaţia în care a aruncat ţara”.
Ciprian Ciucu a menţionat că niciunul dintre scenariile discutate cu preşedintele Nicuşor Dan nu a vizat un guvern care să nu fie condus de Ilie Bolojan.

