Circulaţia va fi complet oprită pe Podul PrietenieiGiurgiu-Ruse, timp de opt ore, în noaptea de 12 spre 13 iunie, pentru reparaţii urgente în Bulgaria, anunță news.ro.

Autorităţile bulgare informează că Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi închis complet circulaţiei în perioada 12.06.2025 (ora 20.00) – 13.06.2025 (ora 04.00), în vederea executării în regim de urgenţă a unor lucrări de reparaţii pe partea bulgară”, a transmis, luni, Prefectura Giurgiu.

Astfel, va fi interzisă trecerea pe pod a tuturor tipurilor de vehicule în ambele direcţii – din Republica Bulgaria către România şi din România către Republica Bulgaria.

Această măsură este necesară pentru a fi evitată producerea de vibraţii în timpul procesului de reparaţie”, a mai transmis sursa citată.

Totodată, autorităţile bulgare aduc la cunoştinţă faptul că, în perioada 01.01.2025 – 31.05.2025, numărul total de vehicule care a traversat Podul Prietenieidin Republica Bulgaria în România a fost de 587.438, dintre care 199.571 camioane, cifra fiind în creştere cu aproximativ 90.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024. Cea mai mare creştere a fost înregistrată la autovehicule – 76.000.

Această creştere se datorează intrării ambelor ţări în spaţiul Schengen pe cale terestră la data de 01 ianuarie 2025, care a oferit posibilitatea traversării mult mai rapide a frontierei, deşi Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se află în plin proces de reparaţie, pe partea bulgară.

Editor : C.A.

Share.
Exit mobile version