Liderul PNL Nicolae Ciucă afirmă, după ce liderul PSD Marcel Ciolacua declarat că tinerii pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine, că ”aroganţa tipică PSD-ului iese la suprafaţă”, acuzându-l că dispreţuieşte categorii întregi de oameni.”Milioane de români învaţă, muncesc, încearcă să-şi facă un rost pentru ei, pentru familiile lor şi vine un politruc care şi-a petrecut toată viaţa pe la partid şi împrăştie cu noroi. Îl întreb serios pe domnul Ciolacu: dumneavoastră ce meserie stăpâniţi?”, întreabă Ciucă. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, l-a atacat la rândul său pe liderul PNL, Nicolae Ciucă, remarcând că ”seria de atacuri fără dovezi, dar şi fără bun simţ, a ajuns la faza pe meserii”, relatează News.ro.
”Uite unde era acela care stăpâneşte o meserie! Cum poate avea Marcel Ciolacu pretenţia să fie ales de români să-i reprezinte când el dispreţuieşte categorii întregi de oameni? După ce a vorbit cu dispreţ şi aroganţă despre militari, dar şi despre toţi cei care lucrează la stat, profesori, medici, pompieri, lucrători în administraţie, acum jigneşte tinerii. Cei care, zice candidatul PSD la preşedinţie, pleacă din ţară fiindcă nu stăpânesc o meserie. Uite unde era cel care stăpâneşte o meserie!”, a scris Ciucă pe Facebook.
El afirmă că, oricât s-ar preface Ciolacu, ”aroganţa tipică PSD-ului iese la suprafaţă”.
”Milioane de români învaţă, muncesc, încearcă să-şi facă un rost pentru ei, pentru familiile lor şi vine un politruc care şi-a petrecut toată viaţa pe la partid şi împrăştie cu noroi. Îl întreb serios pe domnul Ciolacu: dumneavoastră ce meserie stăpâniţi? Dacă mâine se termină cu politica, v-aţi gândit ce aveţi de gând să faceţi în viaţă?”, îşi încheie Ciucă postarea.
Declarația lui Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Congresul Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi, că tinerii pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine, reclamând că România nu a investit cât trebuie învăţământul dual.
”Ne dorim învăţământ dual implementat pentru tinerii noştri, pentru că tinerii noştri, copiii noştri, nepoţii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine. Câteodată pleacă să-şi împlinească un vis şi constată că ajung într-o ţară străină unde trebuie să muncească mai mult decât ceilalţi, pentru că ei nu ştiu o meserie, pentru că ei vin dintr-un sistem în care am lâncezit, într-un sistem, cu toate că am făcut paşi imenşi, n-am investit cât ar fi trebuit în învăţământul dual. Învăţământul dual, în acest moment, am modificat toată legislaţia, poate fi continuat până la universitate, în funcţie de fiecare tânăr, cât îşi doreşte de mult. Cel mai important pentru noi să lăsăm în urma noastră este ca tinerii să fie bine plătiţi şi bine ancoraţi în realităţile economice şi în societate. Este cel mai important proiect care trebuie să ne unească”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Romașcanu:„Tovarășul Ciucă, singurul candidat la Președinție membru PCR”
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îl atacă, vineri seară, pe liderul PNL, Nicolae Ciucă: ”Seria de atacuri fără dovezi, dar şi fără bun simţ, a ajuns la faza pe meserii”. ”Greu de înţeles cum poate domnul general, de la înălţimea pensiei sale, să acopere cu incompetenţă încă un domeniu, de data asta al educaţiei”, a afirmat social-democratul, citat de News.ro.
”Tovarăşul Ciucă, singurul candidat la Preşedinţie membru PCR, tot semnalează de pe tobogan că vedem noi greşit şi el alunecă în sus. Seria de atacuri fără dovezi dar şi fără bun simţ a ajuns la faza pe meserii. Greu de înţeles cum poate domnul general, de la înălţimea pensiei sale, să acopere cu incompetenţă încă un domeniu, de data asta al educaţiei. Că nu înţelege ce citeşte am văzut la Măruţă, dar că nici cei de pe lângă dumnealui, nu ne aşteptam…”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Lucian Romaşcanu.
Acesta afirmă că ”învăţământul dual e prima opţiune corectă, după învăţământul superior, pentru o educaţie aliniată cu piaţa muncii şi pentru o şansă de a lucra, bine plătit, în România”.
”Guvernul Marcel Ciolacu şi administraţiile conduse de Partidul Social Democrat sunt primele care au investit serios în acest domeniu. Tov. Ciucă, nu face de un general, serios..”, a mai scris Romaşcanu.
Ironii la adresa lui Ciucă
Reacție a avut și fostul premier Victor Ponta, care a lansat un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă într-o postare în pagina sa de Facebook.
„Să vorbești de aroganță ( sau “agroganță” ) când ești aghiotantul și servitorul lui Klaus Iohannis – chiar sună că naiba! Nu știu dacă e Ciolacu “agrogant” sau nu – dar e clar că Nicu Ciucă e analfabet rău! Și, în plus, e lipsit de minimă onoare ; când îl laudă pe Marcel Ciolacu și PSD și le mulțumea că votează Guvernul PNL – PSD nu vedea “agroganta”; și când se duce mâine cu mașîna de la Senat la biroul de Președinte al Senatului in care stă cu voturile PSD – tot nu e deranjat de “agroganță”; și când cere PSD să îi voteze o lege prin care și el și consoarta își dublează pensia militară tot nu e “agroganță”! Păi, Nicule – un pic de bun simt ar prinde bine ; cică nu ești deștept dar ești serios, vrei să strici de tot și seriozitatea?”, a scris Victor Ponta, în prezent candidat PSD la alegerile parlamentare.
Din partea președintelui Consiliului Național al PSD Mihai Tudose au sosit, tot pe calea Facebook, ironii la adresa lui Nicolae Ciucă. Tudose remarcă faptul că, de câteva zile, Nicolae Ciucă scrie mult pe Facebook, chiar zi și noapte, remarcând finețea textelor, în discrepanță cu stilul său oratoric.
„Sfinții Consultanți și Scriitori!
Sunt cei pe cale să săvârșească un miracol!
Cei care îl fac pe Ciucă să scrie…
De șapte zile (și, evident, nopțile aferente), Ciucă scrie! Pe FB…
E drept că există discrepanțe majore între cel pe care-l știm și ,,finețea” textelor publicate…
Dar cu puțin efort (glumesc, trebuie muuult efort) îl vor înghesui în context!
Dacă reușesc și cu vorbitu’ chiar că e minune!
Cică nu-i utilă și campania la ceva…..”, a notat Tudose în postarea sa din pagina de Facebook.
Editor : M.C