Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, în legătură cu subiectul întâlnirilor lui George Simion cu spioni ruşi, că nu a primit şi nici nu a cerut vreodată astfel de informări, arătând că pentru el a fost clar cum trebuie să se poziţioneze, când avem două state vecine care i-au interzis accesul pe teritoriul lor, informează news.ro.
Preşedintele PNL a fost întrebat la Hunedoara dacă a fost vreodată informat despre eventuale posibile întâlniri ale George Simeon cu spioni ruşi pe teritoriul statului. „Nu, nici nu am cerut vreodată astfel de informări”, a răspuns liderul liberal.
„Am mai primit această întrebare, este bine să o clarificăm încă o dată. Pentru mine a fost clar cum trebuie să mă poziţionez, când avem două state vecine care i-au interzis prezenţa pe teritoriul lor. Ca atare, din acest punct de vedere, eu am considerat că nu este nevoie să cer date suplimentare”, a precizat Ciucă.
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, marţi, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofiteri GRU şi a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri electorale.
Liderul AUR a respins marţi seară acuzaţiile conform cărora s-ar fi întâlnit cu ofiţeri GRU, afirmând că, dacă apar dovezi, se retrage din cursa pentru Cotroceni.
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că îl depăşeşte funcţia şi pălăria şi a spus o gogomănie cât el de mare, atragând un serviciu de informaţii în campanie electorală, lucru total nepermis într-o democraţie.
Editor : M.L.