Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni seară că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al PSD, alături de Sorin Grindeanu, cu conştientizarea responsabilităţii pe care o implică. El a spus că viitoarea conducere naţională a PSD trebuie să redobândească încrederea românilor, dar şi să găsească cele mai bune soluţii de organizare internă, astfel încât să se asigure de participarea la vot a fiecărui simpatizant.
„Am acceptat candidatura la funcţia de secretar general al PSD, alături de Sorin Grindeanu, cu conştientizarea responsabilităţii pe care o implică. Pentru mine, politica înseamnă oameni şi rezultate care se văd în viaţa lor de zi cu zi, iar acest principiu va sta la baza activităţii mele în această funcţie”, anunţă Claudiu Manda într-o postare pe Facebook.
El a precizat că reorganizarea PSD în vederea alegerilor viitoare este, în primul rând, o muncă de echipă.
„Noi, la Dolj, am lucrat ca o echipă formată din oameni profesionişti şi dedicaţi, reuşind să ne clasăm pe primul loc, ca număr de voturi, dintre organizaţiile judeţene ale PSD, la toate alegerile din ultimii 12 ani. Acest lucru s-a întâmplat tocmai pentru că am înţeles mesajul şi nevoile oamenilor”, a spus europarlamentarul PSD.
Potrivit lui Claudiu Manda, „viitoarea conducere naţională a PSD trebuie să redobândească încrederea românilor, dar şi să găsească cele mai bune soluţii de organizare internă, astfel încât să se asigure de participarea la vot a fiecărui simpatizant”.
„Am avut perioade în care PSD a guvernat bine, cu rezultate notabile în plan economic, cu cele mai mari creşteri de venituri pentru populaţie, cu investiţii record, dar scorul electoral nu a fost unul pe măsură. Pentru că greşelile au fost tactice şi nu de guvernare”, a mai spus el.
Claudiu Manda este soțul primarului Craiovei, Olguța Vasilescu. Europarlamentarul apare într-un top întocmit de digi24.ro privind aleșii români cu cele mai multe absențe de la ședințele de plen ale PE.
Potrivit listelor de prezență întocmite la finalul fiecărei ședințe de plen, cele mai multe absențe au fost înregistrate de Gabriela Firea, Gheorghe Cârciu, Dan Motreanu, Cristian Terheș și Claudiu Manda, aceștia lipsind la aproape jumătate din ședințele Parlamentului European din iulie 2024 și până în prezent: 29, 28 respectiv 26 de absențe înregistrate la cele 65 de ședințe. De altfel, Claudiu Manda a avut al doilea cel mai mare număr de absențe în legislatura 2019-2024, din rândul tuturor europarlamentarilor, fiind întrecut doar de un eurodeputat grec care nu a participat la ședințe pentru că era la închisoare.
Citește și:
VIDEO Noua strategie a PSD: social-democrații renunță la „progresism” pentru „valori religioase”. Când va avea loc Congresul
Editor : B.E.