Claudiu Târziu, cofondator AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a spus la Digi24 că nu știe dacă a fost suspendat sau nu din funcție și că nici în urma unei discuții „prin mesaje” cu liderul AUR, George Simion, nu s-a lămurit care e situația lui.

„Vreau să aflu și eu lucrul acesta, n-am reușit să-l aflu. Ați văzut declarațiile publice ale unor lideri ai partidului, din care nu se înțelege nimic. Singura informație importantă cu care am rămas, legată de domnul George Simion, și anume că au fost luate niște decizii care vor fi comunicate ulterior. Este ceva comic, dacă n-ar fi de plâns mai întâi, dar vom vedea săptămâna asta, ne lămurim noi”, a spus Târziu.

Întrebat dacă a vorbit cu Simion, el a răspuns: „Nu pot să spun că am avut o discuție. Am avut un schimb de mesaje pe telefon, dar vom avea o discuție mâine”. Târziu a adăugat că liderul partidului nu i-a spus dacă a fost sau nu suspendat.
„V-am spus că e e un pic și de râs, dacă n-ar fi mai degrabă de plâns, pentru că suntem totuși cel mai important partid în opțiunile de vot. Astăzi suntem al doilea partid ca mărime după voturile obținute în ultimele alegeri parlamentare. Ce se cere de la noi? Un comportament responsabil și care să pună în evidență soluții pentru România, nu să intrăm în astfel de jocuri interne destul de păguboate pentru toată lumea și, în general, pentru partidul nostru”, a mai spus Târziu.

„Criticile mele și observațiile pe care le-am făcut public au venit numai după ce ele nu au găsit niciun fel de ecou în interiorul partidului, nici în discuțiile cu George Simion, cu președintele partidului, și înainte de a fi asumat de de partid în calitate de candidat la președinția României. După acest moment, eu am spus la mai multe posturi de televiziune că îmi iau dreptul de a nu mai vorbi despre candidatura lui George Simion. Pentru pentru a nu fi interpretată poziția mea ca una fiind de natură să-i surpe șansele în această cursă electorală. Dar îmi rezerv și dreptul de a vorbi de câte ori este necesar despre ce se întâmplă greșit în partid, chiar dacă asta îl implică și pe președintele partidului, care, întâmplător sau nu, este și candidat la președinția României”, a continuat el.

„Sunt multe lucruri pe care eu le-am semnalat de-a lungul timpului. Ce este cel mai grav cu putință este că noi am obținut la ultimele alegeri parlamentare 18% din voturi, prin redistribuire, undeva la 20%, deci suntem un partid mare în Parlamentul României, de la care se așteaptă foarte multe lucruri și noi nu facem decât să asistăm neputincioși la o serie de măsuri guvernamentale care sunt efectiv distrugătoare pentru pentru România și din punct de vedere economic, și din punct de vedere politic, și din punct de vedere al relațiilor internaționale. Avem probleme extraordinar de mari noi, ca țară, și partidul nostru este chemat să propună strategii, soluții, măsuri, să se bată pentru ele, să aibă un loc de atac al acestor probleme, bine consolidat. Problema este că în situația extrem de delicată în care se află statul român, noi, cel mai mare partid din opoziție, nu putem face nimic. Suntem puși în imposibilitatea de a face ceva și, eventual, chiar în situația de a fi complici la ce face guvernul actual”, a spus Târziu.

 

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version