Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, el fiind acuzat de violenţă la adresa fostei sale iubite, pe care a lipsit-o de libertate.

Ancheta poliţiştilor din Cluj a demarat în urma unei sesizări primite în ziua de 20 februarie.

 

„Din cercetările preliminare a reieşit faptul că un tânăr, de 22 de ani, din comuna Apahida, ar fi agresat fizic o tânără, de 23 de ani, din comuna Chinteni, pe fondul unor neînţelegeri generate de relaţia anterioară dintre cei doi.

 

Întrucât femeia ar fi refuzat să îl însoţească, bărbatul ar fi agresat-o şi ar fi transportat-o, împotriva voinţei acesteia, la domiciliul său din comuna Floreşti”, informează oficialii Poliţiei judeţene Cluj.

 

Cercetările arată că tânărul ar fi agresat-o fizic şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă pe femeia cu care a avut o relaţie, el ameninţând o cu un cuţit.

 

Împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecţie provizoriu. În primă fază, el a fost reţinut pentru 24 de ore.

 

Sâmbătă, el a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version