Cinci bărbaţi – doi români, un israelian şi doi columbieni – care extrăgeau cocaină din cafea, pe cale chimică, în primul astfel de laborator descoperit în România, într-o cabană izolată din judeţul Bihor, au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pentru trafic internaţional de droguri şi constituire a unui grup infracţional organizat, informează news.ro.

Primul laborator de extragere secundară a cocainei descoperit în România a fost identificat de poliţişti, în iulie 2022, într-o cabană izolată din judeţul Bihor, unde drogul era extras din cafea, pe cale chimică. Valoarea de piaţă a cocainei descoperite la vremea respectivă era de aproximativ 200.000 de euro. Cinci persoane – doi români, un israelian şi doi columbieni – au fost atunci reţinute.

Miercuri, Tribunalul Bihor a pronunţat sentinţele în cazul celor cinci, aceştia fiind condamnaţi la mulţi ani de închisoare. Sentinţa Tribunalului Bihor nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Potrivit portalului instanţelor, pedeapsa cea mai grea a primit-o Selouk Simon Shimon, condamnat de Tribunalul Bihor la 10 ani şi 4 luni de închisoare pentru constituirea unui grup infrac?ional, trafic de droguri de mare risc, dar şi pornografie infantilă.

Tribunalul Bihor i-a condamnat pe Pallares (fost Strelciuc) Araque Mihai la 10 ani de închisoare, pe Silaghi Emilian Dorel la 9 ani şi 8 luni de închisoare, pe Marin Ospitia Orlando la aceeaşi pedeapsă de 9 ani şi 8 luni, din care durata reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu de la 11 iulie 2022 până la 14 noiembrie 2024 şi pe Daniel Salazar Ladino la 6 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare, acuzaţiile fiind de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.

Toate condamnările trebuie ispăşite de către cei cinci traficanţi de droguri în regim de detenţie.

Poliţia Română anunţa că în 10 iulie 2022 poliţişti ai Serviciului Antidrog din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurori DIICOT au desfăşurat o amplă acţiune pentru destructurareea unui grup infracţional organizat specializat în importul de droguri de mare risc pe teritoriul României, în scopul comercializării ulterioare a acestora.

„În fapt, s-a reţinut că, la începutul lunii iunie 2022, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat format din 3 persoane (doi cetăţeni români şi un cetăţean israelian), la care ulterior ar fi aderat alţi doi bărbaţi (cetăţeni columbieni), care au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizării operaţiunilor chimice de extracţie, purificare a drogurilor şi distribuirii/traficării ulterioare a acestora pe teritoriul României”, informa la acea vreme Poliţia Română.

Acest grup şi-ar fi derulat activitatea infracţională fără întrerupere, din momentul constituirii lui şi până la data de 10 iulie 2022. La data de 1 iulie, cetăţenii columbieni, însoţiţi de români, ar fi introdus în România aproximativ 6 kilograme de cocaină. Drogul de mare risc ar fi ajuns pe teritoriul Uniunii Europene, pe cale aeriană, adus de către cetăţenii columbieni.

Aceştia ar fi avut, pe lângă rolul de cărăuşi ai drogurilor, şi pe acela de chimişti specializaţi în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.

În perioada 30 iunie – 6 iulie 2022, membrii grupului infracţional organizat ar fi făcut demersuri, în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operaţiunilor de extracţie a drogurilor, respectiv achiziţionarea substanţelor chimice necesare şi a vaselor de reacţie. De asemenea, pentru derularea în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceştia ar fi închiriat o cabană, în afara zonelor locuite, din judeţul Bihor.

În cadrul operaţiunii, la data de 10 iulie 2022, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, patru dintre bărbaţi fiind surprinşi în plin proces de extracţie a cocainei din cafea, pe cale chimică şi fiind astfel identificat, pe teritoriul României, primul laborator de extragere secundară a cocainei, din istoria structurilor de combatere a criminalităţii organizate. La precheziţie, au fost descoperite şi ridicate un calup presat de 1 kilogram, care conţinea procaină, 148 de grame de cocaină maronie, care nu a fost trecută prin procesul de cristalizare, şi un amestec de cocaină şi cafea, cântărind cinci kilograme.

Tot atunci, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanţă maronie, constituind amestec de substanţe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină şi 10 pungi de cafea, sigilate. Valoarea de piaţă a cocainei descoperite era, la acea vreme, de aproximativ 200.000 de euro.

Editor : M.L.

Share.
Exit mobile version