Companiile aeriene din Statele Unite au cheltuit cu 56,4% mai mult pe combustibil pentru avioane în luna martie, prima lună completă după declanşarea conflictului dintre SUA, Israel şi Iran, potrivit datelor publicate de autorităţile americane, citate de CNBC.

Costurile totale cu kerosenul au urcat la 5,06 miliarde de dolari, faţă de 3,23 miliarde în februarie, şi au fost cu aproximativ 30% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Creşterea a venit după perturbarea traficului energetic prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul global de petrol şi combustibili.

Preţul combustibilului pentru avioane a continuat să urce şi în aprilie, depăşind în unele regiuni pragul de 4 dolari pe galon, pe fondul prelungirii conflictului şi al blocajelor maritime.

Companiile aeriene au început să îşi reducă planurile de expansiune şi să îşi revizuiască estimările financiare pentru 2026, întrucât combustibilul reprezintă cea mai mare cheltuială operaţională după costurile cu personalul.

Spirit Airlines, care şi-a încetat recent operaţiunile, a declarat că explozia preţurilor la combustibil a compromis planurile de ieşire din faliment.

În ciuda presiunilor asupra industriei, cererea pentru călătorii aeriene rămâne relativ solidă. Vânzările de bilete prin agenţiile de turism au crescut în martie cu 12% faţă de anul anterior, susţinute în special de zborurile interne.

Marile companii aeriene estimează că vor putea transfera treptat costurile suplimentare către pasageri, prin majorarea tarifelor, până la sfârşitul anului sau în 2027.

 

Share.
Exit mobile version