Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat, joi, că a emis ordinul care stabileşte criterii transparente şi simple pentru arhivarea electronică în România. „Companiile, instituţiile publice din România nu vor mai fi nevoie să îşi printeze şi să arhiveze documentele, ci vor putea, în baza unei semnături electronice şi a unui mecanism foarte simplu şi acreditat de Autoritatea pentru Digitalizarea României să aibă întreg circuitul documentelor în format electronic digital”, a mai spus el.

„Am emis astăzi un ordin de ministru prin care am stabilit criterii transparente şi simple pentru arhivarea electronică în România. Ştim cu toţii că astăzi, ca să poţi să închizi ciclul arhivării electronice, într-o companie privată sau instituţie publică, trebuia ca la final să printezi un document pe care ulterior să îl arhivezi într-un document în format fizic. Ei bine, de astăzi, s-au creat reguli noi. Am adus România, după mai bine de 10 ani în care nu am avut modificări şi actualizări de legislaţie într-o zonă în care suntem pe acelaşi tipar al legislaţiei europene, în special în reglementarea eIDAS (prevede interoperabilitatea sistemelor naţionale de identificare electronică între statele membre ale UE – n.r.)”, a explicat Bogdan Ivan, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.

El a mai spus că „din acest punct de vedere, companiile, instituţiile publice din România nu vor mai fi nevoie să îşi printeze şi să arhiveze documentele, ci vor putea, în baza unei semnături electronice şi a unui mecanism foarte simplu şi acreditat de ADR (Autoritatea pentru Digitalizarea României – n.r.) să aibă întreg circuitul documentelor în format electronic digital”.

Editor : A.V.D

Share.
Exit mobile version