Dubla cu Hacken a devenit esențială pentru băieții lui Dan Petrescu, pentru că de ea depindeau banii de la UEFA. Doar că CFR Cluj a avut un meci de coșmar, cu patru goluri primite doar în prima repriză și altre trei în a doua.

O veste bună pentru clujeni ar fi trebuit să fie cea că FC Hacken nu mai reușise să câștige în campionat de 5 etape, și căp echipa se afla pe locul 10 în campionatul Suediei.

Ploaie de goluri

Scorul a fost deschis în minutul 2, când Layouni i-a întors în fața porții lui Gustafson, iar acesta l-a învins simplu pe Hindrich. A urmat un galop de sănătate pentru suedezi, cu goluri marcate în minutele 18, 24, 34. CFR Cluj a mai redus din diferență ân minutul 38, prin golul lui Munteanu, după ce pe parcursul primei reprize au avut parte de două goluri anulate, ambele din cauza unor poziții de offside, ambele aparținând lui Louis Munteanu (min 13 și 28).

Repriza a doua a început la fel de prost pentru băieții lui Dan Petrescu, cu un gol luat în minutul 49. Cordea a înscris și el un minut mai târziu, dar în minutul 61 și apoi 70 Hacken a marcat din nou, de două ori. 7 – 2 scor final

Dan Petrescu, înainte de meci

La conferința de presă premergătoare acestui meci, Dan Petrescua declarat că șansele ar fi sensibil egale, în ciuda faptului că formația suedeză are în lot foarte mulți jucători tineri, care sunt dornici să facă performanță și pot pune probleme echipei sale, scrie Digi Sport.

Echipele de start

Hacken: Berisha – Lindberg, Lode, Samuelsson, Lundqvist – Rygaard, Gustafson, Andersen – Svanback, Brusberg, Layouni
Rezerve: Linde, Ngabo, Hrstic, Jansson, Holm, Dahbo, Al-Saed, Dembe, Ohman, Nioule, Madsen, Hilvenius
CFR Cluj: Hindrich, Bosec, Sinyan, Ilie, Camora – Emerllahu, Keita, Korenica – Cordea, Munteanu, Nkololo
Rezerve: Gal, Abeid, Bolgado, Fică, Deac, Păun, Badamosi, Gjorgjievski, Kresic, Biliboc, Djokovic, Postolachi

Editor : Sebastian Eduard

Share.
Exit mobile version