Universitatea Craiova a primit în această seară vizita celor de la Spartak Trnava, în prima partidă a dublei manșe din turul 3 preliminar al Conference League.

Diferența valorică a celor două echipe este de partea oltenilor! Lotul Universității Craiova valorează 23,48 de milioane de euro, în timp ce slovacii se pot lăuda cu 6,68 de milioane de euro. Totuși, în ciuda acestor cifre, Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul Craiovei, declara înainte de meci că prima șansă le aparține celor de la Trnava, scrie DigiSport.

Partida, frumoasă, desfășurată la ambele porți, dar oltenii au avut o viteză în plus după un început ezitant. Spectatorii au putut vedea două reprize complet diferite.

Oltenii au început cu stângul. În minutul 3 oaspeții au marcat, dar golul a fost anulat pentru o poziție de ofsaid! Minutele 14 și 19 au adus faze spectaculoase cu Băluță în prim plan, dar și cu portarul Frelih, care s-a remarcat. Craiova a continuat fazele, însă mingea nu a vrut să intre în poartă. Pauză: 0 – 0.

Craiova începe să preseze de la debutul reprizei secunde, iar rezultatul nu întârzie să apară. În minutul 51 Baiaram a preluat balonul la marginea careului și a marcat spectaculos, după ce a trimis un șut cu efect. Oltenii se dezlănțuie, iar trei minute mai târziu Assad Al-Hamlawi dubleazăt avantajul, după ce a primit o pasă excelentă de la Băluță! 2- 0. Craiova continuă să domine și recompensa vine spre finalul  partidei, când  șutul lui Baiaram a fost respins în față de portarul oaspeților, Mora a fost atent, a marcat și duce scorul la 3-0!

Echipele de start:

Universitatea Craiova: Isenko – Romanchuk, Screciu, Badelj – Mora, Teles, Băluță, Cicâldău, Bancu – Al-Hamlawi, Baiaram

Rezerve: Barbu, Băsceanu, Crețu, Houri, Lung, Matei, Anzor, Mogoș, Nsimba, Rădulescu, F. Ștefan, Stevanovic

Spartak Trnava: Frelih – Nwadike, Kostrna, Twardzik – Holik, Prochazka, Kratochvil, Mikovic – Azango, Duris, E. Daniel

Rezerve: Badolo, Jureskin, Karhan, Kudlicka, Giorgi, Paur, Sabo, Skrbo, Tomic, Ujlaky, Vantruba, Vasil

Calcule

Dacă va trece de Spartak Trnava, Universitatea Craiova va da în play-off-ul UECL peste Viking din Norvegia sau Istanbul Bașakșehir din Turcia.

Editor : S.S.

Share.
Exit mobile version