Trei soldați din Liban au fost omorâți în urma unui atac din partea forțelor israeliene în sudul țării, joi, informează Reuters, citată de News.ro. Soldaţii libanezi au fost ucişi în timp ce evacuau mai multe persoane rănite la periferia satului Yater, a anunțat armata libaneză printr-un comunicat. 

Soldații au fost ucişi în jurul orei locale 4:15 a.m., relatează o sursă a securității, deși armata israelienă, precizase anterior că nu operează împotriva armatei libaneze.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, i-a transmis miercuri, 23 octombrie, omologului său israelian că Washingtonul este îngrijorat de loviturile împotriva forţelor armate libaneze. Pentagonul a îndemnat Israelul să ia măsuri pentru a asigura atât siguranța armatei libaneze cât și a misiunii ONU de menținere a păcii în Liban, conform sursei citate.

Israelul a atacat sudul Libanului ca reacție la tirurile cu rachete lansate aproape zilnic de gruparea Hezbollah, susținută de Iran, în urma conflictului izbucnit în Fâșia Gaza. Scopul ofensivei este de a permite întoarcerea acasă a zeci de mii de israelieni care au fost nevoiți să își părăsească locuințele din nordul țării, potrivit News.ro. Deși au avut loc aceste atacuri, Israelul nu este în război direct cu Libanul. 

Armata israeliană a declarat joi dimineaţă că „trupele sale îşi continuă raidurile terestre limitate, localizate şi ţintite împotriva organizaţiei teroriste Hezbollah în sudul Libanului”. Trupele israeliene au „eliminat zeci de terorişti”, iar forţele aeriene israeliene au „lovit peste 160 de ţinte teroriste ale Hezbollah, inclusiv lansatoare şi situri de infrastructură teroristă pe întreg teritoriul Libanului”, a menționat sursa citată.

În contextul acestor conflicte, armata libaneză, înarmată și instruită de Statele Unite, are o influență limitată în zonele controlate de Hezbollah din sudul țării. Aceasta recrutează oameni din diverse comunități și este privită ca un garant al păcii civile după războiul civil din 1975-1990.

În acest timp, Franţa găzduieşte joi, 24 octombrie, o conferinţă cu scopul de a mobiliza sprijin pentru forţele statului libanez, considerate vitale pentru orice rezolvare diplomatică a războiului dintre Israel şi Hezbollah. Conferinţa de la Paris îşi propune să mobilizeze atât ajutor umanitar, cât şi sprijin pentru armata libaneză.

Citește și Macron cere Israelului să încheie „rapid” conflictul cu Liban: Nu poţi apăra o civilizaţie semănând barbarie 

Nu este primul atac sângeros împotriva soldaților din Liban. De la începutul ostilităților din 2023, 13 soldați ai armatei libaneze au fost uciși în timpul serviciului activ, iar alți 16 au murit acasă. După confirmarea morților, Israelul și-a cerut scuze în trecut.

Oficialii armatei libaneze susțin că peste 2.500 de persoane au fost ucise de ofensiva israeliană în Liban şi peste un milion au fost forţate să îşi părăsească locuinţele.

Editor : Andreea Stanciu

Share.
Exit mobile version