Confruntări armate sângeroase, care s-au reluat vineri în mai multe locuri de-a lungul frontierei între Thailanda şi Cambodgia, au antrenat evacuarea a peste 130.000 de civili de partea thailandeză, anunţă Bangkokul, care avertizează că aceste confruntări ”ar putea deveni un război”, relatează AFP.
Un diferend frontalier care opune cele două ţări din Asia de Sud-Est a reaprins de două zile un nivel al violenţei fără precedent din 2011, implicând avioane de luptă, tancuri, trupe terestre şi tiruri de artilerie în mai multe locuri disputate.
Ministerul thailandez al Sănătăţii a anunţat cel puţin 15 morţi – inclusiv un militar – şi peste 40 de răniţi de partea thailandeză.
Cambodgia deplânge, la rândul său, un mort, un bărbat în vârstă de 70 de ani, şi cinci răniţi, a declarat AFP un purtător de cuvînt al provinciei cambodgiene de frontieră Oddar Meanchey (nord-vest), un prim bilanţ oficial cambodgian.
”NU ŞTIU CÂND NE VOM PUTEM ÎNTOARCE ACASĂ”
La cererea premierul cambodgian Hun Manet, Consiliul de Securitate al ONU urma să se reunească vineri de urgenţă la New York.
”Dacă situaţia se agravează, s-ar putea transforma într-un război”, a declarat vineri presei premierul thailandez interimar Phumtham Wechayachai.
Ministerul thailandez al Sănătăţii a anuţat vineri că peste 138.000 de civili au fost evacuaţi din zone situate în nord-estul ţării.
În oraşul cambodgian Samraong, situat la aproximativ 20 de kilometri de frontieră, jurnalişti AFP au auzit tiruri de artilerie vineri dimineaţa.
Mai multe familii cu copii şi bunuri personale în spatele maşinilor fugeau din zonă.
”Locuiesc chiar lângă frontieră. Ne este frică, pentru că ei au reînceput să tragă către ora (locală) 6.00 (2.00, ora României)”, a declarat AFP Pro Bak, în vârstă de 41 de ani, care se refugia cu soţia şi copii într-un templu budist.
”Nu ştiu când ne vom putea întoarce acasă”, a declarat el.
”SEMNALE POZITIVE”
Jurnaliţti AFP au văzut militari grăbindu-se către lansatoare de rachete şi îndreptându-se către frontieră.
Premierul malaysian Anwar Ibrahim, care asigură preşedinţia rotativă a Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), din care Thailanda şi Cambodgia fac parte, a anunţat joi seara că a discutat cu omologii săi.
Anwar Ibrahim, care cere un ”armistiţiu imediat” şi soluţionarea paşnică a tensiunilor, a saluatat într-un mesaj pe Facebook ”semnale pozitive şi voinţa arătată de către Bangkok şi Phnom Penh de a lua în calcul acest rezultat”.
La câteva ore după această postare, confruntări armate s-au reluat în trei zone, către ora locală 4.00 (0.00, ora României), a anunţat armata thailandeză.
Forţele cambodgiene au bombardat cu armament greu, artilerie de campanie şi sisteme de rachetă de tip BM-21, a anunţat armata, iar trupe thailandeze au ripostat ”cu tiruri de susţinere adecvate”.
Cele două ţări se acuză reciproc de faptul că au deschis focul prima şi îşi apără dreptul la legitimă apărare.
Bangkokul şi-a acuzat adversarii de faptul că ţintesc infrastructuri civile, un spital şi o staţie de alimentare cu carburant.
Phnom Penh-ul a respins aceste acuzaţii.
Thailanda a desfăşurat mai multe avioane de luptă de tip F-16, cu scopul de a ataca ceea ce a prezentat drept ţinte militare cambodgiene.
APELURI LA DIALOG
Bangkokul şi Phnom Penh-ul s-au angajat într-o încleştare după moartea unui militar khmer, la sfârşitul lui mai, într-un schimb nocturn de tiruri într-o zonă contestată a frontierei lor comune, denumită ”Triunghiul de Smarald”.
Cele două ţări contestă trasarea frontierei comune – definită în perioada Indochinei franceze.
Cel mai violent episod modern al acestui conflict a avut loc în zona Templului Preah Vihear, în perioada 2008-011, soldat cu 28 de morţi şi zeci de mii de deplasaţi.
Tribunalul ONU a dat câştig de cauză Cambodgiei în două rânduri – în 1962 şi în 2013 – în privinţa proprietăţii Templului Preah Vihear – clasat în Patrimoniul Mondial UNESCO – şi unei zone din jur.
Miercuri, Bangkokul şi-a rechemat ambasadorul de la Phnom Penh şi l-a expulzat pe ambasadorul cambodgian, după ce un militar thailandez şi-a pierdut un picior călcând pe o mină antipersonal la frontieră.
O anchetă a armatei thailandeze a stabilit că Cambodgia a pus noi mine antipersonal la frontieră, potrivit autorităţilor thailandeze.
Cambodgia a respins aceste acuzaţii şi a anunţat că zone de frontieră rămân pline de mine care datează din ”războiaie trecute”.
Statele Unite, Franţa, Uniunea Europeană (UE) şi China au îndemnat la dialog şi la încetarea conflictului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.