Majoritatea consilierilor locali braşoveni a lipsit, luni după-amiază, de la o şedinţă de îndată a Consiliului Local Braşov în care aleşii locali ai USR şi FDGR propuneau un proiect de hotărâre care prevede organizarea unui referendum local prin care braşovenii să decidă dacă sunt sau nu de acord cu achiziţia prin expropriere a unei suprafeţe de peste 9 hectare din fosta platformă industrială IUS-Lubrifin, teren pe care să fie amenajat un parc. A fost a doua oară când consilierii PNL, PSD şi AUR au lipsit de la o şedinţă pe acest subiect. Iniţiatorii propun ca referendumul local să fie organizat odată cu alegerile parlamentare.

Şedinţa de îndată a Consiliului Local Braşov a fost convocată de zece consilieri locali din partea USR, între care fostul primar al municipiului Allen Coliban, precum şi de reprezentanţii în CL Braşov din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR). 

 

Consilierii USR şi FDGR propun, în proiectul de hotărâre supus votului Consiliului Local Braşov, organizarea în 1 decembrie, odată cu alegerile parlamentare, a unui referendum local în cadrul căruia braşovenii să spună dacă sunt sau nu de acord cu achiziţia prin expropriere a unei suprafeţe de peste 9 hectare din fosta platformă industrială IUS-Lubrifin, teren pe care să fie amenajat un parc.

 

La şedinţă au fost prezenţi doar nouă consilieri, cei din partea PNL, PSD şi AUR lipsind. A fost pentru a doua oară când o şedinţă de îndată cu acest subiect nu are loc, din lipsă de cvorum. Aceiaşi consilieri care au lipsit luni după-amiază nu s-au prezentat nici săptămâna trecută la şedinţa în care trebuia discutat respectivul proiect de Hotărâre de Consiliu. 

 

Unul dintre iniţiatorii proiectului, consilierul local Ilinca Ghiza (USR), a declarat pentru News.ro că referendumul nu mai poate fi organizat odată cu alegerile parlamentare.

 

”Faptul că nu a fost cvorum arată că după această zi nu se mai poate organiza un referendum odată cu alegerile naţionale. Noi doream să aplicăm modelul Bucureştiului, pentru a reduce costurile. De acum înainte, un asemenea referendum ar presupune nişte costuri imense, însă noi nu renunţăm, considerăm că Braşovul are nevoie de acest proiect”, a declarat Ghiza.

 

Ilinca Ghiza consideră că absenţa consilierilor PNL, PSD şi AUR de la şedinţă este lipsă de respect. 

 

”Este a doua oară când noua majoritate din Consiliul Local formată din PSD, PNL şi AUR nu se prezintă la şedinţa pe această temă. Asta arată, de fapt, lipsă de respect din partea aleşilor locali, dar şi a primarului, pentru că nici dânsul nu s-a prezentat, lipsă de respect faţă de noi şi faţă de cetăţenii care au semnat pentru acest proiect şi care sunt peste 5500”, a precizat reprezentantul USR.

 

Conform proiectului propus, viitorul parc ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 91.987 de metri pătraţi, urmând a fi cel mai mare parc al Braşovului, cu facilităţi de relaxare şi practicare a sportului în aer liber.

 

Parcul ar urma să aibă, conform proiectului, un nucleu central, cu zonă de întâlnire şi odihnă, un amfiteatru, care va permite şi organizarea de evenimente, un turn de observaţie, un mic lac şi o zonă pentru Yoga, mai multe terenuri de sport, un skatepark, o zonă pentru practicarea parkour-ului, o zonă de fitness pentru seniori, loc de joacă pentru copii şi o roată panoramică.

 

Proiectul prevede, de asemenea, o grădină cu flori, o zonă cu hamace şi trei zone dedicate pentru plimbarea câinilor, amenajate în funcţie de talia animalelor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version