Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat, vineri, după discuţia de la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor, pe legea salarizării, că Ministerul Muncii va publica pe site, cât de curând, proiectul legii, partidele vor avea la dispoziţie câteva zile să îl analizeze şi se vor reuni din nou, la începutul săptămânii viitoare, marţi, în prezenţa liderilor politici, pentru a încerca să tragă o concluzie.

”Avem un guvern interimar, care a jucat mai degrabă un rol de secretariat în aceste discuţii. Ministerul Muncii va publica pe site, cât de curând, acest proiect. Astăzi . la Cotroceni, reprezentanţii partidelor s-au întâlnit, le-au fost prezentate discuţiile din ultimele două luni. A fost o dezbatere tehnică despre ce este în acest proiect, urmând ca partidele să aibă câteva zile în care să analizeze ceea ce văd acolo, să poarte alte discuţii cu sindicatele, cu familiile ocupaţionale”, a anunţat Radu Burnete după discuţiile de la Palatul Cotroceni.

”Ne vom reuni din nou, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, marţi, cu reprezentanţii partidelor, dar în prezenţa liderilor politici, pentru a încerca să tragem o concluzie, sau pentru a încerca partidele să tragă o concluzie, dacă reuşesc să îşi asume un proiect pe care să îl depună la Parlament şi să fie adoptat, astfel încât România să îndeplinească jalonul din PNRR”, a mai spus Burnete.

Consilierul prezidenţial şi-a exprimat speranţa că legea va fi adoptată.

”Cam ăsta este procesul, aici suntem, eu sper că vom reuşi să facem acest lucru şi să nu pierdem acei bani şi să avem un cadru de salarizare publică mult mai echitabil” a menţionat Burnete.

 

Share.
Exit mobile version