Consiliul Olimpic al Asiei (OCA) a contactat Comitetul Olimpic şi Sportiv Sud-coreean în legătură cu posibilitatea găzduirii Jocurilor Asiatice de Iarnă din 2029, care ar trebui să aibă loc în Arabia Saudită, a declarat vineri pentru Reuters un oficial al KSOC.
Oficialii OCA s-au întâlnit luna trecută cu preşedintele KSOC şi l-au întrebat despre posibilitatea organizării Jocurilor de către Coreea de Sud în 2029, a declarat oficialul KSOC, sub condiţia anonimatului, adăugând că OCA a trimis ulterior o solicitare oficială în acest sens către KSOC.
Financial Times şi Bloomberg au relatat săptămâna aceasta că Arabia Saudită se confruntă cu termene limită foarte strânse şi ar putea avea dificultăţi în finalizarea staţiunii montane unde sunt programate să se desfăşoare Jocurile.
Staţiunea, numită Trojena, face parte din NEOM, un proiect ambiţios de dezvoltare urbană şi industrială de dimensiuni aproape egale cu cele ale Belgiei.
Arabia Saudită, care trece printr-un proces ambiţios de diversificare economică pentru a reduce dependenţa de veniturile din petrol, mizează pe sectoare precum turismul şi sportul şi se pregăteşte să găzduiască mai multe evenimente de anvergură în următorii ani, printre care Cupa Mondială FIFA din 2034.
Unele dintre cele mai ambiţioase proiecte ale regatului au trebuit să fie redimensionate din cauza creşterii costurilor, întrucât cel mai mare exportator mondial de petrol se confruntă cu o presiune tot mai mare de a reduce cheltuielile sau de a creşte datoria, în contextul preţurilor scăzute ale ţiţeiului.
„NEOM şi Comitetul Local de Organizare colaborează îndeaproape cu Consiliul Olimpic Asiatic (OCA) şi Comitetul Olimpic şi Paralimpic Saudit. Orice întrebări suplimentare privind Jocurile Asiatice de Iarnă trebuie adresate OCA”, a declarat un purtător de cuvânt al NEOM pentru Reuters, când a fost întrebat despre întârzierile de la Trojena.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.