Asociaţia Pro Infrastructură a anunțat, vineri după-amiază, că UMB cere rezilierea şi încetarea amiabilă pe două loturi ale Autostrăzii A8, din cauza sumei iniţiale pe care trebuie să o plătească Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), aferentă garanţiei de bună execuţie, adică 1,5% din preţul contractului. Suma este prevăzută în toate contractele încheiate în ultima perioadă de CNAIR şi CNIR, iar reducerea ei ar încălca legislaţia, potrivit News.ro.

„Românii, şi mai ales moldovenii, aşteaptă de mai bine de 30 de ani să se lege de Europa printr-o conexiune rutieră modernă, rapidă şi sigură. Şi ne-am bucurat cu toţii să vedem că secţiunile cele mai grele ale Autostrăzii A8 sunt adjudecate de UMB, cel mai puternic constructor din piaţă, sperând că asta e o garanţie că vor deveni realitate în ciuda problemelor de finanţare. Dar, stupefacţie! Moldovean autodeclarat patriot şi hotărât să-şi ridice regiunea, Umbrărescu aruncă prosopul în ring şi dă cu piciorul contractului proaspăt semnat pe Ditrău-Grinţieş (7,3 miliarde lei cu TVA) plus celui de pe Sărăţeni-Joseni (5,9 miliarde lei cu TVA) pe care ar trebui să-l parafeze în curând. Şi, mai mult, vrea să scape basma curată”, au scris, vineri, pe Facebook, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit acestora, mărul discordiei” este suma iniţială pe care UMB trebuie să o plătească CNIR aferentă garanţiei de bună execuţie: 1,5% din preţul contractului, adică aproximativ 90 milioane lei.

„Aceasta a fost de două ori acceptată şi asumată de UMB: atât prin depunerea ofertei în cadrul licitaţiei, cât şi ulterior prin semnarea contractului care specifică negru pe alb această clauză. Dar, ce să vezi, UMB cere CNIR reducerea de la 1,5% la doar 0,5% a sumei iniţiale aferente garanţiei de bună execuţie. CNIR se bâlbâie şi trimite un document nesemnat, deci cu valoare juridică zero, că e de acord. Însă ulterior realizează că este ilegal, cere un punct de vedere atât de la ANAP (Agenţia Naţională de Achiziţii Publice) cât şi de la DGOIT (Direcţia Generală Programe Europene Transport din MT), primeşte confirmarea că o asemenea modificare este substanţială şi nu poate fi făcută fără să încalci legea achiziţiilor publice. Mai mult, PIERDEREA fondurilor europene ar fi o CERTITUDINE”, au mai transmis reprezentanţii asociaţiei.

Aceştia afirmă că UMB se supără, îşi ia jucăriile şi pleacă”.

„UMB vrea pur şi simplu să renunţe şi, culmea, cere restituirea «de îndată» a scrisorii de garanţie de participare la licitaţie. Garanţie care fix din cauza asta este pusă, să nu se trezească statul cu antreprenori neserioşi care se răzgândesc fără motiv după ce au fost declaraţi câştigători. Clauza nu este doar pe aceste contracte, ci pe toate cele licitate de CNAIR şi CNIR în ultima perioadă”, afirmă specialiştii organizaţiei.

Aceştia îşi exprimă speranţa că UMB îşi va schimba poziţia, va respecta clauzele contractuale asumate şi va construi sectoarele din Autostrada A8.

Editor : Ș.R.

Share.
Exit mobile version