Consumul acestui aliment alungă bolile de inimă VIDEO

Sambata, 02 Aprilie 2022, ora 05:30

6477 citiri

Bolile de inimă reprezintă principala cauză a morții premature a oamenilor pe plan mondial și de aceea un studiu amplu efectuat de-a lungul a 30 de ani s-a ocupat de prevenirea acestora. Astfel, cercetătorii de la Harvard Chan School of Public Health au descoperit în urma analizei că persoanele care au consumat avocado de două ori pe săptămână au redus riscul de afecțiuni cardiace.

Potrivit studiului publicat în revista American Heart Association, pe 30 martie 2022, adăugarea mai multor porții de avocado în dietă conduce la diminuarea riscului de boli coronariene și cardiovasculare, potrivit Eating Well.

Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul a 30 de ani și a inclus peste 110.000 de profesioniști din domeniul sănătății, care au luat parte la studiu. Toți subiecții nu aveau cancer și nu prezentaseră o boală coronariană sau un accident vascular cerebral, în momentul începutului analizei.

Atât la început, cât și din patru în patru ani, participanții au răspuns unui chestionar privind frecvența consumului alimentelor și evaluarea obiceiurilor de dietă.

Vești triste pentru băutorii de bere: Cum afectează creierul uman consumul acestei băuturi

”Studiul nostru oferă dovezi suplimentare că aportul de grăsimi nesaturate de origine vegetală poate îmbunătăți calitatea dietei și este o componentă importantă în prevenirea bolilor cardiovasculare”, a spus Lorena Pacheco, de la Harvard Chan School of Public Health și autorul principal al studiului.

”Aceste constatări sunt deosebit de valoroase, deoarece consumul de avocado a crescut brusc în Statele Unite în ultimii 20 de ani, potrivit datelor de la Departamentul american al Agriculturii ”, a explicat Pacheco.

Descoperire care schimbă istoria planetei: Anomalii uriașe găsite în interiorul Pământului

Studiul a constatat că cei care au mâncat o porție de avocado de două ori pe săptămână au prezentat un risc cu 16% mai mic de boli cardiovasculare și un risc cu 21% mai mic de boli coronariene, în comparație cu persoanele care nu au mâncat acest fruct sau foarte rar.

Cele mai recente știri
Știri similare